B******* B********* E***** S** A***
DebitorA************ J******* P********* E********** S***
IntimatO** A***
IntimatJ********** A***
IntimatS* L****** S*
CreditorAprobă raportul întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC Business B.V Import Export SRL, Eurosmart IPURL. În baza art.132 al.2 din Legea nr.85/2006, închide procedura insolvenţei pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, modificată împotriva debitoarei SC Business B.V Import Export SRL. Descarcă lichidatorul judiciar al debitoarei practicianul în insolvenţă Eurosmart IPURL de toate îndatoririle şi responsabilităţile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr.85/2006. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad. Notifică sentinţa de închidere către DGFP Arad şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică a judecătorului sindic din data de 16 iulie 2019.
Hotarare 595/2019 din 16.07.2019T: 16.07.2019 pentru afişarea raportului final, convocarea adunării creditorilor şi formularea eventualelor contestaţii
Incheiere de sedinta din 20.06.2019T:20.06.2019, pentru întocmirea raportului final, în vederea închiderii procedurii.
Incheiere de sedinta din 09.05.2019T:09.05.2019, pentru valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019T-14.03.2019, pentru valorificarea bunurilor din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019T-31.01.2019, pentru valorificarea bunurilor din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018T:29.11.2018, în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei potrivit Codului de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018T:18.10.2018, în vederea convocării Adunării creditorilor pentru a se pune în discuţie valorificarea bunurilor potrivit Cod civil 1865.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018T:20.09.2018- Complet 4-sindic 2018- pentru continuarea demersurilor privind valorificarea activelor imobiliare aflate în averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018T:31.05.2018-pentru continuarea demersurilor privind valorificarea activelor imobiliare aflate în averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018T: 22.02.2018- pentru continuarea demersurilor privind valorificarea activelor imobiliare aflate în averea debitoarei .
Incheiere de sedinta din 16.11.2017T: 16.11.2017- pentru continuarea demersurilor privind valorificarea activelor imobiliare aflate în averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017T:22.06.2017- pentru continuarea demersurilor privind valorificarea activelor imobiliare aflate în averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 06.04.2017T:06.04.2017- pentru continuarea demersurilor privind valorificarea activelor imobiliare aflate în averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017T: 16.02.2017-pentru continuarea procedurii de valorificare a activelor imobiliare aflate în averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016T:24.11.2016-pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016T:29.09.2016-pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016T:12.05.2016-pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016T:18.02.2016- pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 26.11.2015T: 26.11.2015 - pentru continuarea procedurii de valorificare a activului mobiliar şi imobiliar aflat în averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 25.06.2015T: 25.06.2015 - pentru valorificarea bunurilor din averea debitoarei
Incheiere de sedinta din 05.03.2015Dispune afişarea tabelului consolidat al creanţelor. T:05.03.2015, pentru continuarea demersurilor de valorificare a activului mobil şi imobil din averea debitoarei.
Hotarare 1402/2014 din 11.12.2014T:11.12.2014, pentru continuarea demersurilor de valorificare a activului mobiliar şi imobiliar aflat în proprietatea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 02.10.2014T:02.10.2014, pentru continuarea demersurilor de valorificare a activului mobiliar şi imobiliar aflat în proprietatea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014T:05.06.2014, pentru reconvocarea adunării creditorilor în vederea aprobării modificării regulamentului de valorificare a patrimoniului debitoarei.
Incheiere de sedinta din 10.04.2014T: 10.04.2014, pentru continuarea procedurii de valorificare a activului imobiliar din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 30.01.2014T:30.01.2014, pentru continuarea procedurii de valorificare a activului imobiliar din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013T:24.10.2013, pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 27.06.2013T:27.06.2013,pentru continuarea procedurii privind valorificarea activului imobiliar aflat în proprietatea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 25.04.2013T:25.04.2013, pentru continuarea procedurii de valorificare a imobilului din averea debitoarei.
Incheiere de sedinta din 28.02.2013T:28.02.2013, pentru continuarea procedurii.
T.29.11.2012 - pentru continuarea procedurii
T: 20.09.2012, pentru continuarea procedurii.
T: 10.05.2012, pentru continuarea procedurii
T: 15.03.2012, pentru continuarea procedurii
T:15.12.2011, pentru continuarea procedurii