P***** T****
Inculpats.p. nr.13.Condamnă pe inculpatulP***** T****poentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 gr/litru alcool pur în sânge, prev. de disp. art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art.74 alin.1 lit.a - 76 lit.d cod penal la 1lună închisoare. În baza art.81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. Termenul de încercare se compune potrivit art.82 cod penal din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului la care se va adăuga un interval de timp de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 şi 85 cod penal. În baza art.71 cod penal aplică faţă de inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de disp. art.64 alin.1 lit.a teza a-2-a şi lit.b cod penal. Conform alin. ultim al art.71cod penal pe durata suspendării condiţionate a aexecutării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Onorariul pentru apărător desemnat din oficiu Matei Mirela din cadrul Baroului de Avocaţi Tulcea în sumă de 200 lei va fi suportta din fondurile Ministerului deJustiţie. Obligă inculpatul către stat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
Termen acordat la data de 26.01.2010 pentru lipsa martorului şi pentru a fi citat cu mandat de aducere.
Termen acordat la data de 22.12.2009 pentru lipsa inculpatului şi a martorului care lucrează în cadrul armatei şi care nu s-au putu prezenta la acest termen de judecată.
Termen pentru lipsa martorului
termen pentru lipsa av.oficiu.
Având în vedere protestul magistraţilor şi Hotărârea Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Babadag 2009 privind întreruperea activităţii, urmează a se amâna cauza şi a se păstra măsurile procesuale dispuse anterior.
Termen pentru lipsă apărare inculpat.
Termen acordat la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător
termen pentru lipsa părti si procedură.