F****** G******
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale în sensul că la al. 3 din dispozitiv se va trece: "În baza art. 33 lit. b " în loc de art. 33 lit. a .
Condamnă inculpatul F.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 lit. d C.p. Condamnă inculpatul F.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 lit. d C.p. În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza II şi b C.p. pe durata şi în condiţiile art. 71 C.p. În baza art.81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ( doi) ani şi 8 (opt) luni stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin.1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare stabilit, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 189 şi 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de 50 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu (25%) ce urmează a fi avansată din fondurile MJLC. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.05.2010.
Amână pronunţarea la 27.05.2010.
Amână pronunţarea la 20.05.2010.
Amanat pentru a se emite adresă la Baroul de Avocati in vederea desemnării unui apărător din oficiu.
cauză amânată ptrr. lipsa apărătorului inculpatului şi a martorilor
Amână cauza la 18.03.2010 pentru citarea martorilor din lucrări.
Cauză amânată la cererea apărătorului angajat al inculpatului.
Cauză amânată la cererea inculpatului pentru a-şi angaja apărător