S*** A********* R******** A***** V***** I******** G**** S***
ApelantR**** M****
Parte vătămată Parte vătămatăS******* M*** M*****
Parte civilă Parte civilăM****** T**** P***
Inculpat InculpatMINUTA hot. nr. ________ DISPUNE : Admite cererea formulată de creditoarea R**** M**** cu domiciliul în…, şi în consecinţă: - Încuviinţează investirea cu formulă executorie a sentinţei penale nr. 316/2009, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul penal nr. 629/257/2009 la data de 20 noiembrie 2009, împotriva pârâtului/debitor MĂRIUŢĂ TUDOR PAUL , definitivă prin decizia penală nr. 67/22 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu. Executorie şi fără cale de atac. Cerere legal timbrată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
Condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare; obligat inculpatul la despăgubiri parţiale de 1974 lei către spital şi 1678 către partea civilă Roman; respinge alte cereri; obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare; recurs în 10 zile.
Având în vedere stăruinţa în audierea martorului Pînzar Daniel lipsă de la judecată , instaţa dispune citarea acestuia pentru termenul din 20 noiembrie 2009, amendarea cu amenda maximă prevăzută de Codul de procedură penală şi debitarea în cazul neprezentării la instanţă. Totodată dispune aducerea martorului cu mandat de aducere cu însoţitor.
Având în vedere stăruinţa reprezentantului inculpatului în audierea martorului Pânzar Daniel încuviinţat la termenul de judecată din data de 8 mai 2009 şi dată fiind împrejurarea că acest martor s-a întors în ţară şi nu s-a dispus înlocuirea cu un alt martor dispune citarea acestuia pentru termenul fixat la data de 30 octombrie 2009.
Urmare a continuării protestului naţional al magistraţilor pe nivel de instanţe în temeiul prevederilor Hotărârârii nr.1/1 septembrie 2009 a Adunării Generale a acestei instanţe, prin care judecătorii s-au raliat protestului se amână judecarea cauzei pentru data de 2 octombrie 2009 , termen pe care partea vătămată/civilă Roman Magda şi inculpatul Măriuţă Tudor Paul îl cunosc, urmând a se repeta procedura de citare cu partea civilă S******* M*** M***** şi societatea de asigurare "Asigurarea Românească Asirom " S.A. Sibiu
Termen la data 11.09.2009, în vederea audieri martorilor propuşi de partea civilă,
Respinge cererea formulată de inculpatul Măriuţă Tudor Paul având ca obiect prelungirea dreptului de circulaţie. Cu apel odată cu fondul.
Pentru lipsa nejustificată a martorilor acuzării Orlea Adrian şi Anghel Alexandru de la judecată dispune amendarea acestora cu suma de câte 5000 lei fiecare cu precizarea că în măsura în care nu se vor prezenta la judecată la termenul stabilit la data de 26 iunie 2009 vor fi debitaţi şi aduşi la instanţă cu ajutorul forţei publice. Dispune citarea pentru termenul stabilit şi a martorei Văcar elena propusă de partea civilă pentru latura civilă a cauzei .
Se amână judecarea cauzei pentru data de 29 mai 2009 dată la care se vor cita martorii propuşi prin actul de sesizare al instanţei precum şi martorul propus de inculpat pe latură penală , urmând ca la un alt termen să fie ascultaţi martorii propuşi pe latură civilă. Îndrumă părţile să poarte discute cu privire la latura civilă a cauzei
Admite cererea inculpatului comunicată instanţei prin serviciul fax prin care solicită amânarea judecăţii cauzei în vederea angajării unui apărător şi pentru asigurarea dreptului la apărare al acestuia acordă termen la data de 8 mai 2009.