U****** S*********** L***** D** I********* I***
ReclamantI************ Ş**** A* J******** I****
PârâtM********* E********* C********* Ş* T**********
PârâtC******** L**** A*********
PârâtP******* A******************** P*********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M********* E********* C********* Ş* T********** şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al com. Victoria şi a Primăriei com. Victoria. Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată. Obligă unităţile de învăţământ pârâte să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanţilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008. Obligă pârâţii (consiliile locale, primarii şi unităţile de învăţământ) să achite reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, aferente perioadei 01.11.2008 – 28.02.2009. Respinge capătul de cerere formulat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ Iaşi, în numele şi pentru reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii, având ca obiect obligarea acestora la aplicarea O.G. nr. 15/2008 şi a Legii nr. 221/2008 şi la încadrarea corectă conform acestor acte normative. Respinge acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ Iaşi, în numele şi pentru reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii M********* E********* C********* Ş* T********** şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, cu sediul în Iaşi pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
amână pronunţarea la 02.10.2009
având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din 31.08.2009 şi prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din H.G. nr. 387/2005, amână cauza
amânat pentru a se verifica soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cauză
amânat pentru lipsă de procedură
amânat pentru lipsă de procedură
respinge cererea de conexare, amânat pentru lipsă de procedură,pentru a fi indicaţi membrii de sindicat ce aparţin unităţilor de învăţământ ce aparţin de comunele pârâte în contradictoriu cu care se renunţă la judecată , va fi discutată excepţia de neconstituţionalitate
amânat pentru lipsă de procedură
amânat pentru lipsă de procedură
amânat pentru discutarea cererii de conexare la dosarul nr.8740/99/2008 şi pentru discutarea excepţiei de neconstituţionalitate
amânat pentru lipsă de procedură şi pentru a se răspunde excepţiei de neconstituţionalitate a disp.art.2 şi art. 3 din O.U.G. nr.1/2009
amânat pentru lipsă de procedură
admite cererea de amânare