Dosar 6347/86/2009 din 14.10.2009

legea 10/2001


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6347/86/2009
Data dosar:
14.10.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
legea 10/2001
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Admis fond în parte

    Admite în parte contestaţia. Anulează în parte dispoziţia nr. 1043/25 iunie 2009 emisă de Primarul mun. Fălticeni. Constată dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în compensarea cu imobile disponibile la data executării, din domeniul privat sau public al mun. Fălticeni, echivalente celui expropriat, anume: 976 mp teren situat în mun. Fălticeni, str. 7 Noiembrie nr. 43, iar în caz de imposibilitate obiectivă de executare, constată dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri pentru sus-menţionatul imobil, ce vor fi stabilite de Comisia Centrală. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 15.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 16 februarie 2011

  • Sedinta din data de 08.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 15 februarie 2011.

  • Sedinta din data de 11.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amână cauza

    În vederea achitării diferenţei onorariu expert

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului

  • Sedinta din data de 09.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei cu expertiză topo încuviinţată anterior, văzând şi cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamant,

  • Sedinta din data de 12.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amânat

    În vederea administrării probei cu expertiză topo încuviinţată anterior, emite adresă către SC „Goscom” SA (fostul IGO Fălticeni) ca până la următorul termen de judecată să comunice instanţei planul de situaţie privind terenul expropriat de la reclamantul G**** V***** şi trecut în proprietatea statului în baza Dispoziţiei nr. 319/1977. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării diferenţei de onorariu expert în cuantum de 1500 lei. Revine cu adresă către expert Chihaia Dalia în sensul filei 112 dosar, cu menţiunea că s-a emis adresă către SC „Goscom” SA (fostul IGO Fălticeni) ca până la următorul termen de judecată să se comunice instanţei planul de situaţie privind terenul expropriat de la reclamantul G**** V***** şi trecut în proprietatea statului în baza Dispoziţiei nr. 319/1977 şi că i s-a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării diferenţei de onorariu expert în cuantum de 1500 lei Amână judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 07.09.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amânat

    În vederea administrării probei cu expertiză topo încuviinţată anterior, revine cu adresă către expert Chihaia Dalia în sensul filei 106 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 08.06.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amânat

    În vederea administrării probelor încuviinţate anterior, revine cu adresă către expert ca până la următorul termen de judecată, după studierea dosarului, în prezenţa părţilor şi în funcţie de obiectivele stabilite de instanţă la acest termen de judecată: - să se stabilească întinderea şi situaţia juridică a suprafeţei de teren pe care reclamantul o deţine în prezent; - să se identifice şi să se delimiteze din suprafaţa de teren pe care o deţine reclamantul, suprafaţa pentru care i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991; - să se stabilească întinderea suprafeţei de teren pe care reclamantul a deţinut-o în mun. Fălticeni, str. 7 Noiembrie (în prezent str. 2 Grăniceri) şi să procedeze la întocmirea raportului de expertiză, cu menţiunea că reclamantul a achitat onorariul provizoriu expert cu chitanţa nr. 3913272/1 din data de 20 mai 2010. Citează martorul Todică Costică cu menţiunea avertismentului amendării în caz de neprezentare potrivit art. 1081 pct. 2 lit. a Cod procedură civilă Amână judecarea cauzei la data de 7 septembrie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 11.05.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amânat

    Faţă de cererile şi precizările formulate la termenul de astăzi, încuviinţează probele cu expertiză topo şi cu martorii Todică Constantin şi Cîrjă Costică, solicitate de apărătorul reclamantului, potrivit art. 167 Cod procedură civilă. Numeşte în cauză pe expert Chihaia Dalia. Fixează onorariu provizoriu expert în cuantum de 50 lei în sarcina reclamantului, punându-i în vedere acestuia ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării acestuia. Emite adresă expertului ca până la următorul termen de judecată, după studierea dosarului, în prezenţa părţilor şi în funcţie de obiectivele stabilite de instanţă la acest termen de judecată: - să se stabilească întinderea şi situaţia juridică a suprafeţei de teren pe care reclamantul o deţine în prezent; - să se identifice şi să se delimiteze din suprafaţa de teren pe care o deţine reclamantul, suprafaţa pentru care i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991; - să se stabilească întinderea suprafeţei de teren pe care reclamantul a deţinut-o în mun. Fălticeni, str. 7 Noiembrie (în prezent str. 2 Grăniceri) şi să procedeze la întocmirea raportului de expertiză. Pune în vedere apărătorului reclamantului ca în termen de 5 zile să depună la dosar adresele de domiciliu ale martorilor propuşi pentru a fi citaţi. Amână judecarea cauzei la data de 8 iunie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 13.04.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Amânat

    În vederea administrării probei cu expertiză grafoscopică, revine cu adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean Iaşi în sensul filei 77 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 11 mai 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 09.03.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Încheiere

    În vederea administrării probei cu expertiză grafoscopică, revine cu adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean Iaşi în sensul filei 70 dosar, cu precizarea că reclamantul a achitat onorariul expert. Amână judecarea cauzei la data de 13 aprilie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 09.02.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Încheiere

    În vederea administrării probei cu expertiză grafoscopică, pune în vedere reclamantului, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării onorariului expert. Se vor detaşa înscrisurile în original aflate la file 43, 61 şi 62 dosar şi se vor înainta cu adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean Iaşi. Emite adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean Iaşi, împreună cu următoarele înscrisuri în original: buletinul de identitate, autorizaţia de cântăritor, confirmarea de primire – fila 61 dosar, scriptele de la fila 62 şi procesul verbal aflat la fila 43, ca până la termenul următor să se procedeze la întocmirea raportului de expertiză grafoscopică cu următorul obiectiv: - să se precizeze, prin raportare la semnăturile de pe înscrisurile în original: buletinul de identitate, autorizaţia de cântăritor, scriptele luate în instanţă şi de pe procesul verbal, dacă semnătura de pe confirmarea de primire aparţine numitei Gînju Rozalia. Amână judecarea cauzei la data de 9 martie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 12.01.2010 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Încheiere

    Constatând că în cauză se impune efectuarea unei expertize grafoscopice, pentru a se lămuri dacă semnătura de pe confirmarea de primire aparţine numitei Gînju Rozalia prin raportare la semnăturile de pe buletinul de identitate, autorizaţia de cântăritor, scriptele luate în instanţă astăzi şi procesul verbal aflat la fila 43 dosar, admite proba cu efectuarea în cauză a expertizei grafoscopice, sens în care se va face adresă către Laboratorul Interjudeţean de expertize criminalistice Iaşi ca până la următorul termen de judecată să comunice contravaloarea onorariului şi numărul contului în care acesta va fi depus. Prorogă discutarea probei testimoniale solicitată de reprezentantul pârâtului după administrarea probei cu expertiză grafoscopică, punându-i în vedere reprezentantului să depună la dosar înscrisuri din care să se ateste că persoana propusă ca martor este cea care a înmânat dispoziţia numitei Gînju Rozalea. Amână judecarea cauzei la data de 9 februarie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 08.12.2009 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 10.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C6F civil
  • Încheiere

    În vederea soluţionării excepţiei invocată la termenul de astăzi de către reprezentantul pârâtului, respectiv a tardivităţii formulării contestaţiei, se va face adresă numitei Gînju Rozalia - soţia reclamantului să se prezinte la următorul termen de judecată în instanţă pentru a fi audiată cu privire la autenticitatea semnăturii ce se află pe confirmarea de primire din data de 4 iulie 2009, urmând ca după aceasta instanţa să procedeze în consecinţă, respectiv dacă se impune administrarea probei cu verificarea de scripte. Pune în vedere reprezentantului pârâtului ca la următorul termen de judecată să prezinte, în original, confirmarea de primire despre care s-a făcut vorbire astăzi. Se va face adresă către pârât ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 1043/2009. Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 153 Cod procedură civilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD