Dosar 635/35/2009 din 22.05.2009

dare de mită (art. 255 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 635/35/2009
Data dosar:
22.05.2009
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
dare de mită (art. 255 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Soluţionare

    A fost admis apelul inculpatului, iar sentinţa a fost desfiinţată în sensul că, în urma reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţelor antenuante, s-au redus pedepsele aplicate acestuia, iar în urma contopirii lor, s-a dispus ca inculpatul să execute pedepasa de 2 ani şi 6 luni închisoare prin privare de libertate. S-au menţinut restul dispoziţiunilor sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

  • Sedinta din data de 09.09.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Faţă de cerera de amânare formulată în cauză având în vedere şi data emiterii împuternicirii avocaţiale, se amână judecarea cauzei la 07.10.2010.

  • Sedinta din data de 03.06.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Pentru a se solicita apărător din oficiu pe seama inculpatului.

  • Sedinta din data de 06.05.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    faţă de cererea de amânare formulată de inculpat şi justificată cu adeverinţa medicală depusă la dosar,

  • Sedinta din data de 08.04.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Încheiere

    S-a amânat judecarea cauzei la cererea apărătorului ales al inculpatului apelant, care a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul de azi şi pentru ca aceasta să studieze traducerile înregistrărilor convorbirilor telefonice.

  • Sedinta din data de 11.03.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    În vederea traducerii CD-urilor.

  • Sedinta din data de 11.02.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Având în vedere cererea formulată la termenul de azi în sensul de a se dispune traducerea convorbirilor telefonice purtate în limba maghiară de către Molnar Arpad Istvan, aflate în limba română la filele 8 – 10 şi 12 – 16 în dosarul nr.5050/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare,

  • Sedinta din data de 14.01.2010 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se solicita relaţii de la parchet, referitoare la interceptări.

  • Sedinta din data de 03.12.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    faţă de lipsa martorului

  • Sedinta din data de 03.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Faţă de proba testimonială solicitată în cauză.

  • Sedinta din data de 06.10.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Apreciind întemeiată cererea formulată de apărătorul inculpatului apelant, în vederea studierii dosarului şi pregătirii apărării, dat fiind faptul că azi a fost angajat în cauză

  • Sedinta din data de 08.09.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Oradea din 31 august 2009, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor şi cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, s-a amânat soluţionarea cauzei pentru data de 06.10.2009.

  • Sedinta din data de 16.06.2009 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Amânat

    Faţă de cererea de amânare formulată de inculpatul apelant S****** I***** pentru pregătirea apărării.

Flux dosar


Actualizare GRPD