S* D*** G**** I** S**
Recurent RECLAMANTD******* G******* A F********* P****** T********
Intimat PARATA************ F********* P****** T********
Intimat PARATAdmite recursul declarat de reclamanta recurentă SA DATAGROUP –INT SRL TIMIŞOARA împotriva sentinţei civile nr. 674/17.06.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 6378/30/2008, în contradictoriu cu pârâtele intimate A.F.P. TIMIŞOARA şi D.G.F.P. TIMIŞOARA. Casează hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge cererea de abţinere formulată de doamna judecător Maria Belicariu, cerere formulată în dosar nr. 6378.1/30/2008 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac, conform art. 34 alin. 1 Cod de Procedură Civilă. Dată în şedinţa camerei de consiliu din 22.02.2010.
Redeschide dezbaterile şi stabileşte termen la 11.03.2010.
Amână pronunţarea la 04.02.2010
Amână pronunţarea la 28.01.2010.