P***** C*******
Apelant ReclamantP***** I**** A*******
Apelant ReclamantR***** C*******
Intimat Pârâtrespinge recursul
Amana pronuntarea la 26.10.2009
amana pronuntarea la 21.10.2009
Apreciind că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale, consfinţite de art. 6 din Convenţie, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, Văzând că subfinanţarea generală a sistemului judiciar afectează nu doar independenţa, ci însăşi existenţa justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului, negând România ca stat de drept, Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş din data de 31.08.2009, potrivit căreia în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor, iar restul cauzelor civile vor fi amanate, Cum prezenta cauză nu se încadrează în categoria amintită, urmează a amâna judecata la un nou termen.
pentru citarea succesorului numitului Rezvai Iosif
pentru a fi indicati mostenitorii
verificarea taxei de timbru , prorogand discutarea naturii juridice a caii de atac.
pentru a se reveni cu citarea părtilor