Dosar 6424/86/2009 din 16.10.2009

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6424/86/2009
Data dosar:
16.10.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor din data de 21 octombrie 2011, prin care a fost aprobat raportul de evaluare a bunurilor debitorului; s-a stabilit ca modalitate de valorificare a bunurilor licitaţia publică; a fost aprobat regulamentul de vânzare; a fost stabilită remuneraţia lichidatorului judiciar în cuantum de 1.000 lei lunar (fără TVA) şi 5 % din valoarea sumelor încasate; a fost desemnat comitetul creditorilor, alcătuit din următorii creditori : Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava – preşedinte; DRAOV Iaşi – membru; SC E.ON MOLDOVA FURNIZARE SA – membru şi va dispune efectuarea vânzării. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.

  • Sedinta din data de 06.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Văzând documentele justificative depuse la dosar, considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar referitoare la aprobarea bugetului previzionat, văzând că societatea debitoare nu deţine fonduri pentru acoperirea cheltuielilor, judecătorul sindic urmează, în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, să admită cererea de acordare a sumei de 1.500 lei (fără TVA) buget previzionat, necesar cheltuielilor de evaluare şi de publicitate în scopul valorificării activelor debitorului, urmând a stabili şi obligaţia lichidatorului judiciar de a restitui cheltuielile în termen de 10 zile de la valorificarea activului debitorului. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să evalueze şi să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 13.05.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, îi va pune în vedere lichidatorului judiciar să verifice cererea de creanţă formulată de SC ACCERR EXPERT SRL şi să depună o informare în acest sens. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 15.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava împotriva tabelului definitiv rectificat al creditorilor din 23 noiembrie 2010. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 13 mai 2011, ora 900. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 martie 2011.

  • Sedinta din data de 18.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 85/2006, va lua act de decizia creditorului, prin care a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvenţă EURO CONSULTING SPRL – FILIALA SUCEAVA în locul practicianului în insolvenţă LEX GRUP REORGANIZARE IPURL şi va fixa termenul limită de predare a documentaţiei către noul lichidator judiciar la data de 15 februarie 2011. Va aproba onorariul şi cheltuielile de procedură cuvenite lichidatorului judiciar LEX GRUP REORGANIZARE IPURL, cu sediul în Suceava, str. Prof. Leca Morariu nr. 36, bl. D 5, sc. A, ap. 4, jud. Suceava, RSP 0477/2010, în cuantum de 2.000 lei (1.500 lei – onorariu şi 500 lei– cheltuieli de procedură), ce vor fi achitate cu prioritate din contul debitorului, în lipsa disponibilităţilor în cont plata urmând a se face din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Va proroga discuţiile asupra contestaţiei împotriva tabelului definitiv rectificat al creditorilor din 23 noiembrie 2010, formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava pentru termenul de judecată viitor

  • Sedinta din data de 12.10.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de precizările reprezentantului lichidatorului judiciar, va lua act de schimbarea datelor de identificare ale practicianului în insolvenţă şi va dispune rectificarea citativului şi comunicarea tuturor actelor de procedură la noua adresă a acestuia. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să convoace adunarea creditorilor pentru punerea în discuţie a raportului de evaluare a activelor debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.

  • Sedinta din data de 15.06.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării creditorilor cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 7867/22.04.2010, prin care : a fost desemnat comitetul creditorilor, în următoarea componenţă : Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava – preşedinte, DIRECŢIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE IAŞI – membru; P************ B******* – membru; nu a fost confirmat lichidatorul judiciar şi îi va da dispoziţie practicianului în insolvenţă să continue administrarea procedurii până la desemnarea de către comitetul creditorilor a unui nou lichidator judiciar. Pentru soluţionarea de către Curtea de Apel Suceava a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava a recursului formulat împotriva sentinţei comerciale nr. 211 bis/23.03.2010, prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva tabelului preliminar al creanţelor, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.

  • Sedinta din data de 23.03.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Soluţionare

    Respinge, ca nefondată, contestaţia împotriva tabelului preliminar al creanţelor, formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi dispune întocmirea tabelului definitiv al creanţelor. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 15 iunie 2010, ora 900. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 26.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C2FF com
  • Amânat

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării generale extraordinare a asociaţilor debitoarei din 26.11.2009, prin care a fost desemnat administratorul special al debitoarei în persoana numitei Jardă Maria, domiciliată în Suceava, str. Grigore Alexandru Ghica nr. 77, bl. 77, sc. A,. etaj 1, ap. 5, jud. Suceava. Considerând întemeiată cererea administratorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să identifice activele debitoarei, îi va acorda termenul solicitat. Faţă de împrejurarea că termenul limită până la care tabelul preliminar al creanţelor putea fi contestat a fost depăşit, constată că nu s-au formulat contestaţii împotriva acestuia şi îi va da dispoziţie administratorului judiciar să întocmească tabelul definitiv al creanţelor şi să depună raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei.

  • Sedinta din data de 13.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C-AT-2FF com
  • Soluţionare

    Admite cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei comerciale nr. 866/27 octombrie 2009 (pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin judecător sindic, în dosar nr. 6424/86/2009). În temeiul art. 281 Cod procedură civilă, îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei comerciale nr. 866/27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin judecător sindic, în dosar nr. 6424/86/2009, în sensul că : Alineatul 9, în loc de „Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 16 decembrie 2009, ora 1000, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu” va avea următorul cuprins : „Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 18 ianuarie 2010, ora 1000, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu”. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Îndreptarea se va face în toate exemplarele hotărârii şi face parte integrantă din aceasta. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Cercetată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 noiembrie 2009.

  • Sedinta din data de 27.10.2009 la ora 12:00

    Complet: C2FF com
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de debitoarea SC JARDEN SHOES SRL SUCEAVA, cu sediul în str. Grigore Alexandru Ghica nr. 77, bl. 77, sc. A, etaj 1, ap. 5, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/611/2001, cod de identificare fiscală 14363006. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitoarei SC JARDEN SHOES SRL SUCEAVA, cu sediul în str. Grigore Alexandru Ghica nr. 77, bl. 77, sc. A, etaj 1, ap. 5, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/611/2001, cod de identificare fiscală 14363006. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă CABINET DE INSOLVENŢĂ „BEJINARU IONUŢ RICHARD”, cu sediul în Suceava, str. Alexandru cel Bun nr. 28, Bl. H 1, sc. B, ap. 1, jud. Suceava, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.000 lei. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar şi ridică dreptul de administrare al debitorului. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 11 decembrie 2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11 ianuarie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 26 ianuarie 2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 29 ianuarie 2010. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 16 decembrie 2009, ora 1000, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 26 ianuarie 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 octombrie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD