V******** A********
ReclamantC***** B***** P*** P*****
PârâtADMITE ACŢIUNEA PRECIZATĂ.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 24.06.2010
ACORDĂ TERMEN LA 17.06.2010, C3, ÎN VEDEREA ACHITĂRII TAXELOR DE TIMBRU PENTRU CAPETELE 1 ŞI 2 DE CERERE.
ACORDĂ TERMEN LA 27.05.2010, C1,T2, ÎN VEDEREA LUĂRII LA CUNOŞTINŢĂ DE RAPOARTELE TOPO ŞI CONSTRUCŢII CIVILE.
ACORDĂ TERMEN LA 23.03.2010, C3, ÎN VEDEREA EFECTUĂRII EXPERTIZEI TOPOGRAFIE ŞI A EXPERTIZEI CONSTRUCŢII CIVILE.
ACORDĂ TERMEN LA 21.01.2010, SALA 1, PENTRU CÂND PROROGĂ DISCUTAREA PROBEI CU EXPERTIZĂ , A PROBEI CU INTEROGATORIUL PÂRÂTEI ŞI EFECTUAREA ADRESELOR DISPUSE ANTERIOR.
Acordă termen la 22.10.2009, C1 ,în temeiul art. 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din raza CURŢII DE APEL PLOIEŞTI din data de 31.08.2009, precum şi Adunării Generale a judecătorilor din cadrul JUDECĂTORIEI PLOIEŞTI din data de 01.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
ACORDĂ TERMEN LA 10.09.2009, C3,T1, ÎN VEDEREA EFECTUĂRII UNOR ADRESE CĂTRE COMISIILE DE APLICARE A LEGII 18/1991 ŞI A LEGII NR. 10/2001 ŞI CĂTRE DIRECŢIA DE EVIDENŢĂ A PATRIMONIULUI.