S* G****** U******** S*
CreditorR**** I**** G******
DebitorAdmite, în parte, cererea formulată de creditoarea S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A., împotriva debitorului R. I. G. Somează debitorul să plătească creditoarei suma de 30027,99 lei, reprezentând: contravaloarea ratelor neachitate şi ajunse la scadenţă, în suma de 2197,53 lei, 488, 3 lei rate de achitat până la sfârşitul contractului şi penalităţi de întârziere în cuantum de 27342,16 lei şi suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în termen de 30 de zile de la devenirea irevocabilă a prezentei. Respinge cererea privind dobânda. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare prin scrisoare recomandată. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2009.
Amână judecarea cauzei la 19.03.2009, în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, urmând a se cita debitorul. Cu cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2009.