B*** V*****
ReclamantB*** A******
ReclamantR**** E********
PârâtAdmite acţiunea. Constată că pârâta Rîpan Eufrozina a vândut reclamanţilor B*** V***** şi B*** A****** suprafaţa totală de 1600 m.p. teren dispusă astfel: 1000 m.p. teren arabil situată în intravilanul comunei Bălăceana, la locul numit „Grădină” identică cu parcela 2164 învecinată cu Roşca Constantin (N), Boca Ecaterina (E ), B*** V***** (S) şi drum sătesc (V) şi 600 m.p. teren curţi-construcţii situată în intravilanul comunei Bălăceana, învecinată cu Roşca Constantin (N), Boca Ecaterian (E ), Pîţu Gheorghe (S) şi drum (V), preţul vânzării fiind de 1500 lei, achitat integral de reclamanţi. Prezenta hotărâre ţine loc de contract autentic de vânzare cumpărare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 februarie 2010.
Admite proba testimonială şi pune în vedere reclamanţilor să asigure prezenţa martorilor la următorul termen de judecată pentru a fi audiaţi. Pune în vedere reclamanţilor, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, să depună diferenţă timbru judiciar în cuantum de 3,5 lei.
Pune în vedere reclamanţilor să facă dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 728,25 lei şi timbru judiciar de 3,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.