D****** V* V*****
Intimat InculpatB********* G*******
Recurent Parte civilăCondamnă pe inculpatul D. V., la pedeapsa de 3.000 (trei mii) lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 al. 2 C.p. cu reţinerea art. 37 lit. a C.p., împotriva părţii vătămate B. G. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 ind. 1 C.p.. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. respinge acţiunea civilă a părţii civile B. G., în prezent încarcerat în Penitenciarul Colibaşi. În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpatul D. V. să achite suma de 850 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 28 Octombrie 2010 în şedinţa publică.
Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2010.
Se citeaza martorul Ceară Dumitru cu avertisment de amenda in cuantum de 1000 lei in caz de neprezentare, potrivit art. 198 C.p.p.. Se emite mandat de aducere cu insotitor pentru martor. În baza art. 198 C.p.p. aplică martorului Ceară Dumitru amenda judiciara in cuantum de 500 lei. Cu drept de reexaminare in termen de 10 zile de la comunicare in ceea ce priveste amenda judiciara. Amână judecarea cauzei la 21.10.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2010.
Se citeaza martorul Ceară Dumitru cu avertisment de amenda in cuantum de 500 lei in caz de neprezentare la urmatorul termen de judecata, conform art. 198 C.p.p.. Se emite si mandat de aducere pe numele martorului Ceară Dumitru, potrivit art. 183 C.p.p.. Incuviinteaza cererea formulata de partea vatamata. Dispune efectuarea de copii de pe declaratiile solicitate de acesta, ce se inainteaza partii vatamate la locul de detentie. Se reia procedura de citare cu inculpatul si cu partea vatamata la locul de detentie. Amână judecarea cauzei la 23.09.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 August 2010.
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa martorului Ceară Dumitru. Se citeaza: inculpatul si partea vatamata la locul de detentie iar martorul la adresa precizata de partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 03.08.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2010.
Se citeaza martorul Ceară Dumitru propus de partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 17.06.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2010.
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa martorilor din rechizitoriu. Se citeaza martorii B. A. si G. C. I. la locul de detentie. Se emite adresa catre ANP cu mentiunea de a dispune transferarea temporara a martorului G. C. I. la PNT Colibaşi pentru termenul din 20.05.2010, potrivit art. 31 al. 2 din Legea 275/2006. Amână judecarea cauzei la 20.05.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2010.
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa martorului din acte Butişteanu Gheorghe. Se citeaza martorul Butişteanu Gheorghe precum si ultimul martor din rechizitoriu, Gheorghe Cristian, ambii cu dispozitie de transferare de la PNT Mărgineni la PNT Colibaşi. Se citeaza inculpatul si partea vatamata la locul de detentie, potrivit art. 291 C.p.p.. Amână judecarea cauzei la 15.04.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2010.
Se citeaza martorul lipsa Ivăncioiu Daniel cu indicarea numelui corect. Se citeaza urmatorul martor din rechizitoriu, Butişteanu Alexandru, cu dispozitie de transferare de la PNT Mărgineni la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 18.03.2010. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2010.
Se citeaza martorii din rechizitoriu Macarie Nelu Eugen si Duţă Florian cu avertisment de amenda in cuantum de 500 lei in caz de neprezentare la urmatorul termen de judecata, conform art. 198 C.p.p., precum si urmatorul martor din rechizitoriu Ivanovici Daniel. Amână judecarea cauzei la 18.02.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2010.
Incuviinţează pentru inculpat proba cu martorul Ceara Dumitru. Respinga proba testimoniala cu martorul Eremia Alin. Proroga audierea martorului Ceară Dumitru dupa audierea martorilor din rechizitoriu. Se citeaza primii trei martori din rechizitoriu, respectiv Macarie Nelu Eugen, Duţă Florian si Bălui Marian. Martorul Bălui Marian se citeaza la PNT Mărgineni cu dispozitie de transferare la PNT Colibaşi. Se emite adresa catre IPJ pentru fisa de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 21.01.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2009.
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inculpatul D****** V* V*****. Se revine cu adresa catre ANP in sensul celei de la fila nr. 27 din dosar si catre Tribunalul Dîmboviţa in sensul celei de la fila nr. 28 din dosar. Se citeaza partile. Amână judecarea cauzei la 10.12.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2009.
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inculpatul D****** V* V*****. Se emite adresa catre ANP pentru a aproba transferarea temporara a inculpatului de la PNT Mărgineni la PNT Colibaşi pentru urmatorul termen de judecata. Se emite adresa catre Tribunalul Dîmboviţa, in atenta presedintelui completului in a carui solutionare se afla dosarul cu numarul 3265/120/2009 cu mentiunea de a aproba transferarea temporara a inculpatului pentru termenul urmator. Se citeaza partile. Amână judecarea cauzei la 19.11.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2009.
Acorda un nou termen de judecata potrivit considerentelor. Se citeaza partile la locul de detentie potrivit art. 291 C.p.p.. Amână judecarea cauzei la 22.10.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2009.
Se citeaza partile la locul de detentie potrivit art. 291 C.p.p.. Amână judecarea cauzei la 24.09.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2009.
Se emite adresa catre ANP cu mentiunea de a preciza in ce unitate de detentie se afla incarcerat inculpatul. Se citeaza petentul cu dispozitie de transferare la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 03.09.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iulie 2009.