C****** D******
InculpatS* C** D********** S***** Z*** V*** C** S*******
Parte vătămatăC****** D******
InculpatC** D********** C******
Parte vătămatăÎn temeiul art 334 Cod pr pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art 208 alin 1 -209 alin 1 lit g) Cod penal cu aplicarea art 37 lit a) Cod penal în infracţiunea prevăzută de art 208 alin 1 -209 alin 1 lit g) Cod penal. În temeiul art 208 alin 1 -209 alin 1 lit g) Cod penal Condamnă inculpatul C****** D******, la pedeapsa de 4 ani închisoare. În temeiul art 36 alin 1 rap la art 34 -35 Cod penal, Contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 lit a) , b) Cod penal pe o durată de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr 249/12.09.2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr 1291/08.04.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 20 rap la art 174-175 lit "i" Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 lit a, b Cod penal, pedeapsă complementară ce se va executa conform dispoziţiilor art 66 Cod penal. În temeiul art 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art 64 lit a) teza a II a şi lit b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal Deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 10.01.2007 la 02.07.2007, În temeiul art 36 alin 3 Cod penal Deduce şi durata pedepsei executată de la 12.04.2008 la 30.06.2009. Anulează mandatul de executare al pedepsei nr 267/2007 emis în data de 17.04.2008 de Tribunalul Mehedinţi. Dispune emiterea unui nou mandat de executare după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art 118 alin 1 lit d) şi alin 4 Cod penal, confiscă de la inculpat suma de 574,77 lei, contravaloarea ulei transformator sustras şi nerecuperat şi îl obligă la plata acestei sume către stat. Ia act că partea vătămată CEZ DISTRIBUŢIE SA cu sediul în Craiova, str Brestei nr 2 et 6 , jud Dolj, nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art 191 Cod penal, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi Parchet de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.04.2010.
Amână pronunţarea pentru 15.04.2010.
Dispune repetarea procedurii de citare a părţii civile precum şi a martorilor lipsă, martorul Junie Lucian urmând a fi citat cu mandat de aducere şi avertisment amendă în cuantum de 500 lei.
Instanţa dispune repetarea procedurii de citare a martorilor lipsă.
Instanţa încuviinţează proba cu martorul în circumstanţiere solicitată de avocat Dospina Nicolae pentru inculpat şi dispune citarea acestuia. Dispune efectuarea adreselor către TMD Filiaşi şi către Electroputere Craiova- Divizia transformatoare pentru a comunica valoareea unui litru de ulei de transformator , la care se aprovizionează dumnealor. Dispune repetarea procedurii de citare a părţii vătămate şi a martorului Papa Mircea. Dispune citarea cu mandat de aducere a martorului Andrei Aurelian.
In vederea citării martorilor lipsă cu mandat de aducere, precum şi în vederea repetării procedurii de citare a părţii civile, instanţa urmează a amâna cauza. Dispune sancţionarea martorului Vulpăşin Cornel cu amendă judiciară în cuantum de 300 lei .
In vederea repetării procedurii de citare a martorilor cu avertisment amendă în cuantum de 500 lei precum şi în vederea repetării procedurii de citare a părţii civile lipsă, instanţa urmează a amâna cauza.
Instanţa încuviinţează proba testimonială solicitată de către reprezentantul Ministerului Public şi avocatul inculpatului. Dispune citarea martorilor din rechizitoriu.
Instanţa urmează a dispune repetarea procedurii de citare a părţii vătămate cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să se constituie parte civilă sau să figureze în cauză în calitate de parte vătămată iar în situaţia în care se constitie parte civilă , să indice cuantumul sumei şi ce reprezintă aceasta. Urmează a dispune efectuarea adresei decazier. Prorogă prezentarea actului de sesizare până la termenul următor.
Instanta va incuviinta cererea formulată de inculpat privind aminarea cautzei in vederea angajarii unui apărător şi va dispune aminarea cauzei.
Pentur lipsa incculpatului, se va dispune repetarea proceduri ide citare cu acesta şi se va maâna cuaza.