S* E** K** R****** S**
CreditorAdmite cererea formulată de creditoarea SC EOS KSI ROMANIA SRL prin BIEJ „Tătaru Ioan” , cu sediul în Bucureşti, str. Dimitrie Pompei nr.10A, clădirea 3, et.7, sector 2. Încuviinţează executarea silită a contractului de credit de consum nr.1350830010032/22.11.2005, împotriva debitorului Grecu Nicolae domiciliat în com. Ipoteşti, jud.Suceava. Fără cale de atac. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 23.10.2009.
Acordă termen la 23.10.2009 pentru a se emite adresă către creditoare prin care să i se pună în vedere să depună până la termen, la dosarul cauzei, tabel cu modul de calcul al debitului principal cu precizarea ratelor achitate, respectiv neachitate de către debitor pe fiecare lună, sub sancţiunea suspendării conform disp. art. 155 ind. 1 C. pr. civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.10.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 02 octombrie 2009. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu , azi, 25.09. 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 25 septembrie 2009. Cercetată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.09. 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 18 septembrie 2009. Cercetată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.09. 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 11 septembrie 2009. Cercetată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04 februarie 2009.
Amână cauza la 04.09.2009 pentru a se emite adresă către creditoare prin care să i se pună în vedere ca, până la termenul fixat, să depună la dosar dovada faptului că SC EOS KSI ROMANIA SRL este fosta SC KSI KASOLVENZIA ENDEKS ROMÂNIA SA, astfel cum se menţionează în cerere, sub sancţiunea suspendării conform disp. art. 155 ind. 1 C. pr. civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.08.2009
Acordă termen la data de 21.08.2009. Se va emite adresă către Biroul Individual Executor Judecătoresc Tătaru Ioan cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, până la termenul acordat, înscrisuri care să justifice calitatea procesuală activă a petentei SC EOS KSI ROMANIA SRL, în formularea cererii de încuviinţare a executării silite a contractului de credit de consum nr. 1350830010032/22.11.2005, încheiat între SC CREDISSON INTERNATIONAL SRL şi GRECU NICOLAE, sub sancţiunea suspendării cauzei. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi, 06.08.2009.