C**** I***
ReclamantA********** N******** S******* V********* Ş* P***** S******** A**********
PârâtAdmite acţiunea formulată şi precizata . SENTINŢA NR. 71/R
În vederea deliberării,
pentru ca pârâta să comunice relaţiile solicitate de instanţă prin adresa ce se va emite se acordă termen pentru data de 31 martie 2010
În vederea comunicării precizării de acţiune către pârâtă, urmează a acorda un termen de judecată
Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului pt. studiul notei de şedinţă şi pt. a formula precizarea de acţiune, în scris , în sensul restrângerii, urmează a acorda un termen de judecată, sens în care,
Pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, s-a acordat un nou termen la data de 20.01.2010.
Pentru ca pârâta să depună la dosar actele care au stat la baza emiterii Ordinului 70011/24.08.2009, contractul de management nr.19/25.07.2009 şi nota de control nr. 181/20.08.2009, s-a acordat termen la data de 9.12.2009.
Faţă de cererea de amânare formulată de reclamant prin apărător ales şi pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinarii formulate în cauză, s-a acordat un nou termen de judecată la data de 4.11.2009