Dosar 6532/111/2009 din 12.10.2009

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6532/111/2009
Data dosar:
12.10.2009
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia a II-a Civila
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.10.2019 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    În temeiul art. 131 din Legea 85/2006, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei POLIMIX PRODCOM SRL . Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea 85/2006, Descarcă lichidatorul judiciar CRIST VEST AUDIT SPRL de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. În temeiul art.135 din Legea 85/2006, Dispune notificarea prezentei sentinţe creditorilor, lichidatorului judiciar, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu recurs în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei prin BPI, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2019.

    Hotarare 1139/2019 din 24.10.2019
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână pronunţarea

    în vederea deliberării

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 24.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Repus pe rol

    REPUS PE ROL

    Incheiere de sedinta din 24.04.2019
  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână pronunţarea

    în vederea deliberării

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână pronunţarea

    în vederea deliberării

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână cauza

    în vederea continuării demersurilor

    Incheiere de sedinta din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 04.10.2018 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână cauza

    în vederea continuării demersurilor

    Incheiere de sedinta din 04.10.2018
  • Sedinta din data de 26.04.2018 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână cauza

    în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii

    Incheiere de sedinta din 26.04.2018
  • Sedinta din data de 18.01.2018 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână cauza

    în vederea continuării demersurilor din cadrul procedurii

    Incheiere de sedinta din 18.01.2018
  • Sedinta din data de 19.10.2017 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea administratorului judiciar Crist Vest Audit S.P.R.L., . In temeiul art. 107 lit. C din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune începerea procedurii falimentului debitorului S.C. Polimix Prodcom S.R.L., . In temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator pe Crist Vest Audit S.P.R.L., cu o retribuţie ce va fi stabilită ulterior pe bază de decont justificativ, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25. In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 15.11.2017. Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor sau registrului societăţilor agricole / registrului asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 04.12.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 04.01.2018. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 25.01.2018. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 05.02.2018. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 05.02.2018. In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 19.10.2017.

    Hotarare intermediara 980/2017 din 19.10.2017
  • Sedinta din data de 12.10.2017 la ora 09:00

    Complet: Falimente 06
  • Amână pronunţarea

    în vederea deliberării asupra propunerii de trecere în faliment

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2017
  • Sedinta din data de 27.09.2017 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 09:00

    Complet: Faliment06 - Camera de consiliu
  • Termen preschimbat

    Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 27.09.2017, ora 9, completul F10, sala 66, pentru data de 12.10.2017 ora 9, completul F06, sala 66, pentru când vor fi citate părţile. Dată în şedinţa Camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 31.05.2017.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 10.05.2017 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    Termen 27.09.2017 în vederea supravegherii planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 10.05.2017
  • Sedinta din data de 01.02.2017 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    termen 10.05.2017 in vederea valorificării bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 01.02.2017
  • Sedinta din data de 05.10.2016 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    termen 01.02.2017 - supraveghere plan de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 05.10.2016
  • Sedinta din data de 20.04.2016 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    termen 05.10.2016 in vederea supunerii la vot a planului de reorganizare al debitorului.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2016
  • Sedinta din data de 13.01.2016 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    termen 20.04.2016 in vederea continuării procedurii.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2016
  • Sedinta din data de 23.09.2015 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    termen 13 ianuarie 2016 in vederea continuării procedurii.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2015
  • Sedinta din data de 29.04.2015 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    TERMEN 23.09.2015 IN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII

    Incheiere de sedinta din 29.04.2015
  • Sedinta din data de 07.01.2015 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    Termen 29 aprilie 2015 in vederea cotinuării procedurii.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2015
  • Sedinta din data de 08.10.2014 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    TERMEN 07.01.2015, IN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII.

    Incheiere de sedinta din 08.10.2014
  • Sedinta din data de 14.05.2014 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 14.05.2014
  • Sedinta din data de 22.01.2014 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 22.01.2014
  • Sedinta din data de 09.10.2013 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 09.10.2013
  • Sedinta din data de 15.05.2013 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA SUPĂRAVEGHERII PLANULUI DE REORGANIZARE A DEBITOAREI,

    Incheiere de sedinta din 15.05.2013
  • Sedinta din data de 22.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Faliment10 - Camera de Consiliu
  • Amână cauza

    RESPINGE PENTRU LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE ACTIVE CEREREA CREDITOAREI SC FRUCTAVIT SA DE NUMITE A LICHIDATORULUI JUDICIAR CVA IPURL ÎN CONTRADICTORIU CU AFMINISTRATORUL JUDICIAR C.I.I. PENIUC MIHAELA. ÎN BAZA ART.19 ALIN.2 DIN L.85/2006 DESEMNEAZĂ ÎN CAUZĂ LICHIDATOR JUDICIAR CVA IPURL ŞI DISPUNE ÎNCETAREA ATRIBUŢIILOR LICHIDATORULUI JUDICIAR C.I.I. PENIUC MIHAELA

    Hotarare intermediara din 22.03.2013
  • Sedinta din data de 01.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Faliment10 - Camera de Consiliu
  • Amână cauza

    PENTRU CA RECLAMANTA/CREDITOARE SĂ SE PRONUNŢE ASUPRA EXCEPŢIEI INVOCATE ÎN CAUZĂ,

    Incheiere de sedinta din 01.03.2013
  • Sedinta din data de 13.02.2013 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA SUPRAVEGHERII PLANULUI DE REORGANIZARE A DEBITOAREI,

    Incheiere de sedinta din 13.02.2013
  • Sedinta din data de 10.10.2012 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA SUPRAVEGHERII PLANULUI DE REORGANIZARE A DEBITOAREI,

  • Sedinta din data de 30.05.2012 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA SUPRAVEGHERII PLANULUI DE REORGANIZARE

  • Sedinta din data de 08.02.2012 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Confirmat plan de reorganizare sau lichidare

    CONFIRMĂ PLANUL DE REORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DEBITORULUI S* P****** P****** S**

  • Sedinta din data de 16.11.2011 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA AFIŞĂRII LA UŞA INSTANŢEI A TABELULUI DEFINITIV RECTIFICAT AL CREANŢELOR,

  • Sedinta din data de 05.10.2011 la ora 09:10

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    ANULEAZĂ CA NETIMBRATĂ DECLARAŢIA DE CREANŢĂ DEPUSĂ DE CĂTRE CREDITOAREA SC UNIOIL SRL ÎN CONTRADICTORIU CU ADMINISTRATORUL JUDICIAR C.I.I. PENIUC MIHAELA

  • Sedinta din data de 05.10.2011 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • respinge cererea

    RESPINGE CONTESTAŢIA CREDITOAREI D.R.P.A.O.V. CLUJ

  • Sedinta din data de 08.06.2011 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Încheiere

    RESPINGE CEREREA CREDITOAREI SC UNIOIL SRL PENTRU REPUNEREA ÎN TERMENUL DE ÎNSCRIERE LA MASA CREDALĂ ÎN CONTRADICTORIU CU ADMINISTRATOR JUDICIAR.

  • Sedinta din data de 13.04.2011 la ora 09:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    PENTRU CA NOUL LICHIDATOR JUDICIAR SĂ INTRE ÎN POSESIA ACTELOR DE PROCEDURĂ,

  • Sedinta din data de 02.02.2011 la ora 9:00

    Complet: Falimente 10
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA DEFINITIVĂRII TABELULUI DEFINITIV AL CREANŢELOR,

  • Sedinta din data de 27.10.2010 la ora 9:00

    Complet: Falimente 10
  • Amânat

    ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII TABELULUI DEFINITIV AL CREANŢELOR,

  • Sedinta din data de 09.06.2010 la ora 9:00

    Complet: Falimente 10
  • Amânat

    ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII PLANULUI DE REORGANIZARE,

  • Sedinta din data de 26.03.2010 la ora 11:00

    Complet: Falimente 10
  • Soluţionare

    RESPINGE EXCEPŢIA TARDIVITĂŢII DEPUNERII DECLARAŢIEI DE CREANŢĂ DE CĂTRE CREDITOAREA A***, INVOCATĂ DE LICHIDATORUL JUDICIAR RTZ & PARTNERS IPURL. RESPINGE EXCEPŢIA PRESCRIPŢIEI DREPTULUI DE CREANŢĂ A CREDITOAREI SC PETROL LPG SA INVOCATĂ DE LICHIDATOR JUDICIAR. ADMITE CONTESTAŢIILE LA TABELUL PRELIMINAR DE CREANŢE A DEBITOAREI S* P****** P****** S** INVOCATĂ DE CREDITORII A*** ŞI BT LEASING TRANSILVANIA IFN SA. DISPUNE ÎNSCRIEREA CREANŢEI CREDITOAREI A*** PENTRU SUMA DE 131,94 RON ŞI A CREANŢEI CREDITOAREI SC BT TRANSILVANIA IFN SA PENTRU SUMA DE 20.405,55 LEI CU TITLUL DE PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE ŞI 120 LEI CHELTUIELI DE JUDECATĂ ÎN TABELUL PRELIMINAR AL CREANŢELOR DEBITOAREI. RESPINGE CONTESTAŢIA CREDITOAREI S* P***** L** S*.

  • Sedinta din data de 24.03.2010 la ora 11:00

    Complet: Falimente 10
  • Încheiere

    ÎN VEDEREA DELIBERĂRII,

  • Sedinta din data de 17.03.2010 la ora 9:00

    Complet: Falimente 10
  • Încheiere

    ÎN VEDEREA DELIBERĂRII,

  • Sedinta din data de 02.12.2009 la ora 9:00

    Complet: Falimente 10
  • Amânat

    ÎN VEDEREA SOLUŢIONĂRII EVENTUALELOR CONTESTAŢII ÎN CAUZĂ,

  • Sedinta din data de 16.10.2009 la ora 10:00

    Complet: FALIMENTE 10 - camera de consiliu
  • Soluţionare

    DISPUNE DESCHIDEREA PROCEDURII GENAREL DE INSOLVENŢĂ ÎMPOTRIVA DEBITORULUI S* P****** P****** S**. NUMEŞTE LICHIDATOR JUDICIAR PE RTZ & PARTNERS IPURL

Flux dosar


Actualizare GRPD