P***** Ş*****
InculpatCondamnă pe inculpatul , PETREA STEFAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste o,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 modificată cu aplicarea art. 74 şi art. 76 al. 1 lit. d Cod penal la 6 luni închisoare. In condiţiile art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei inculpatul va fi lipsit de drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a ipoteza a II-a şi lit. b Cod penal. In baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui terme4n de încercare de 2 ani şi 6 luni fixat în baza art. 82 Cod penal. In baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. In baza art. 71 aliniat ultim Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. Obligă pe inculpat să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorariu de avocat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare.