S**** V*****
PetentI***** M**
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul S**** V***** împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2114036, încheiat la data de 08.01.2009 de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi. Anulează parţial procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2114036, încheiat la data de 08.01.2009 de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, respectiv în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 şi sancţionată conform art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. Înlătură sancţiunea avertismentului aplicată petentului pentru fapta prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 2114036, încheiat la data de 08.01.2009 de către un agent constatator din cadrul intimatului IPJ Mehedinţi. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.04.2009.
Amână judecarea cauzei pentru ca petentul să observe întâmpinarea şi a se cita martora lipsă. Se citează intimatul.
Acordă termen în vedera citării martorei lipsă cu mandat de aducere şi pentru a se solicita planşa foto de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi.Se va cita intimatul.
Amână cauza în vederea administrării probelor