O***** C****** A***
PetentD******* S****** T**** M****
IntimatRespinge ca nefondată plângerea precizată a petentului O***** C****** A*** în contradictoriu cu intimata Direcţia Silvică Mureş cu privire la procesul verbal seria MS, nr. 16399/27.02.2009. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 15 martie 2010, în şedinţă publică.
În baza art. 260 Cod procedură civilă amână pronunţarea la 15 martie 2010, orele 15,00, în şedinţă publică. Părţile pot depune concluzii scrise. Pronunţată azi, 11 martie 2010, în şedinţă publică.
Pentru repetarea dispoziţiilor procedurale privind comunicarea cu preopinenta a precizării aduse plângerii, potrivit dispoziţiilor art. 112, art. 129 şi următoarele Cod procedură civilă, acordă termen de judecată la data de 11 martie 2010.
Pentru a da posibilitate petentului să-şi precizeze plângerea şi pentru ca precizarea să fie comunicată cu intimatul, acordă termen de judecată la data de 28 ianuarie 2010.
pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată
x Recitarea petentului cu menţiunea să precizeze ce anume solicită prin plângerea formulată precum şi să arate temeiul în drept al acesteia, sub sancţiunea prev de art 133 al. 1 Cod procedură civilă Acordă termen la data de 1 octombrie 2009.