B****** N******
InculpatCondamnă pe inculpatul BOCĂNEŢ NICOLAE, pentru savarsirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prevăzuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicata la un an închisoare. Interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b C.p. in condiţiile art. 71 C.p. In temeiul art. 81 C.p, art. 71 al. 5 C.p. şi art. 82 C.p. dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani . Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind condiţiile de revocare a suspendării. In temeiul art. 191 al. 1 C.p.p. obliga inculpatul la 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu pentru aparatorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din Fondul Ministerului de Justiţie. Cu apel in termen de 10 zile de la pronunţare pentru partile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsa. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 25.11.2009.
Termen acordat pentru lipsa inculpatului
Termen acordat pentru lipsa inculpatului
Constatând ca se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întregul corp judecătoresc, pentru a atrage atenţia opiniei publice cu privire la pericolul subminării independentei justiţiei, se amâna judecarea cauzei, urmând a fi citate partile care nu au termen in cunoştinţa