Dosar 668/42/2009 din 27.07.2009

suspendare executare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 668/42/2009
Data dosar:
27.07.2009
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
suspendare executare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2009 la ora 09:00

    Complet: 13 COM F
  • Soluţionare

    Respinge excepţia necompetenţei teritoriale şi a lipsei de interes invocate de pârât, ca neîntemeiate. Admite acţiunea. Suspendă executarea Ordinului 1472/2 iulie 2009 emis de pârât până la soluţionarea cauzei de instanţa de fond. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12 octombrie 2009.

  • Sedinta din data de 21.09.2009 la ora 09:00

    Complet: 13 COM F
  • Amânat

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti din 31 august 2009, prin care s-a hotărât restrângerea activităţii judiciare, cu excepţia cauzelor privind plasamentul de urgenţă al minorilor şi cele privind măsurile preventive, amână cauza la 12 octombrie 2009.

  • Sedinta din data de 07.09.2009 la ora 09:00

    Complet: 13 COM F am
  • Amânat

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti din 31 august 2009, prin care s-a hotărât restrângerea activităţii judiciare, cu excepţia cauzelor privind plasamentul de urgenţă al minorilor şi cele privind măsurile preventive, amână cauza la 21.09.2009.

  • Sedinta din data de 19.08.2009 la ora 09:00

    Complet: 7 COM F VA
  • Amânat

    Faţă de împrejurarea că prin întâmpinare s-au invocat excepţii, consideră necesară comunicarea acesteia către reclamanţii, sens în care acordă termen la data de 7 septembrie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD