G***** N***** I****
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatConstată perimată plângerea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică 10.03.2011.
În temeiul art.155 indice 1 Cpc, Suspendă judecarea plângerii contravenţionale ce face obiectul dosarului nr. 6696/288/2009, până la îndeplinirea obligaţiilor reţinute în sarcina petentului. Cu recurs de la comunicare pe toată durata suspendării judecăţii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 Ianuarie 2010.
pentru conceptarea în calitate de intimat a IPJ Vâlcea şi pentru îndeplinirea procedurii de citare cu acesta care urmează a fi citat cu copie acţiune şi cu menţiunea de a depune întâmpinare, - pentru a se cita petentul cu menţiunea de a se prezenta în instanţă, în vederea însuşirii cererii prin semnarea acesteia, sub sancţiunea aplicării prevederilor art.133 alin.1 Cpc, precum şi pentru a comunica la dosarul cauzei o copie lizibilă a procesului verbal de contravenţie nr.3662558/24.06.2009
Repartizat ciclic la completul Civ 19 cu termen de judecată la 19 noiembrie 2009
amanat la 17.11.2009.