R*** V*****
InculpatR*** V***** - C******** L****
InculpatS*** P***** S**
Parte civilăÎn baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, condamnă pe inculpatul R*** V*****, la o pedeapsă de 1 an inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de SC Petrom SA, cu sediul in Bucuresti, Calea Dorobanţilor nr. 239, Sector 1 Bucureşti În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu av. oficiu Ovidiu Handra se va avansa din FMJ. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.02.2010.
Audiere martori.