S* S******* R******* S* B********
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată.Obligă pârâta la 709.673 lei chirie şi 70.252 lei penalităţi către reclamantă.Obligă pârâta la demolarea lucrărilor.Respinge acţiunea faţă de SC SCHENKER ROMTRANS SA BUCUREŞTI.Respinge cererea reconvenţională.
Amână judecarea cauzei pentru data de 02.03.2012 , sala 168 , ora 9 , pentru când se vor prezenta părţile , având termen în cunoştinţă, pârâta va face dovada achitării diferenţei onorariului de expert în valoare de 2000 lei .
În deliberare, asupra cererii de conexare a dosarului cu nr. 23743/325/2009 la prezenta cauză , observând că cele două dosare sunt în faze procesuale diferite , dosarul nr. 6715/30/2009 fiind în stare de soluţionare iar dosarul nr. 23743/325/2009 fiind în stare de administrare probe , , urmează a respinge cererea de conexare, urmând a se trimite dosarul nr. 23743/325/2009 completului iniţial investit . Referitor la cererea reprezentantului pârâtelor prind amânarea cauzei în vederea întregirii de către expertă a răspunsului depus la doar şi cu varianta propusă de pârâte cu privire la cuantumul lunar al chiriei , apreciind că răspunsul este util soluţionării cauzei pentru a se edifica instanţa cu privire la împrejurări legate de obiectul cauzei ,văzând dispoziţiile art 129 cod procedură civilă urmează a fi admisă
Pentru a lua cunoştinţă de raspunsul la obiecţiuni .
pentru a raspunde expertul Ocnean la obiecţiuni .
Pentru a lua cunoştinţă de obiecţiunile şi cererea de refacerea expertizei specialitatea construcţii formulate de reprezentantul reclamantei şi de da posibilitatea reprezentanţilor părţilor să studieze raportul de expertiză efectuat în cauză , pentru a formula eventuale obiecţiuni , acorda un nou termen de judecată
Pentru a da posibilitatea reprezentanţilor părţilor să studieze raportul de expertiză efectuat în cauză , pentru a formula eventuale obiecţiuni , pentru ca pârâta să facă dovada achitării diferenţei onorariului de expert în sumă de 4000 lei şi pentru a fi citaţi martorii lipsă la acest termen , acorda un nou termen de judecată
Pentru a da posibilitatea experţilor desemnaţi în cauză Păsărelu Ion şi Ocnean Monica să efectueze şi să depună la dosar expertizele tehnice specialitatea construcţii şi specialitatea contabilitate şi pentru a se cita martorii încuviinţaţi, în vederea audierii , acorda un nou termen de judecată,
În vederea audierii martorilor şi a efectuării raportului de expertiză .
Pentru a da posibilitatea pârâtei SC SCHENKER ROMTRANS SA Bucureşti să răspundă la interogatoriul formulat de reclamantă , pentru a fi citaţi experţii desemnaţi în cauză Păsărelu Ion şi Ocnean Monica în vederea efectuării şi depunerii expertizelor tehnice specialitatea construcţii şi specialitatea contabilitate şi pentru ca reprezentantul pârâtelor să facă dovada achitării avansului provizoriu de expert în valoare de 800 lei pentru fiecare , acorda un nou termen de judecată,
Pentru a fi citaţi experţii desemnaţi în cauză Păsărelu Ion şi Ocnean Monica în vederea efectuării şi depunerii expertizelor tehnice specialitatea construcţii şi specialitatea contabilitate , acorda un nou termen de judecată.Reprezentantul reclamantei va depune interogatoriul pentru pârâte pentru a putea fi pusa in discuţie această probă.
Pentru a se cita pârâta 2 cu un exemplar din precizarea de acţiune şi cu un exemplar din cererea de chemare în judecată şi pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâtei 1 să ia cunoştinţă de precizarea de acţiune depusă la dosar de reprezentantul reclamantei acorda un nou termen de judecată
Pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei să depună la dosar precizarea de acţiune şi taxa de timbru în sumă de 17404 lei şi timbru judiciar de 5 lei până la primul termen de judecată sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 164/1997 , admite cererea formulate în cauză şi va acorda un nou termen de judecată ,
In temeiul art. 155 ind. 1 c.p.p. suspenda cauza .