I**** D*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Dispune arestarea preventivă a inculpatului I**** D*****, fiul lui Laurenţiu şi Mariana Daniela, născut la data de 09 iunie 1991 în localitatea Arandjelova, Serbia, domiciliat în sat Ilişeşti, nr. 771, comuna Ilişeşti, jud. Suceava, CI seria SV nr. 626019 eliberată de SPCLEP Gura Humorului, CNP *********1968, cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal, pe o durată de 29 zile începând cu data de 30 octombrie 2009 şi până la data de 27 noiembrie 2009 inclusiv şi emiterea mandatului de arestare preventivă. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Maier Brînduşa, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2009, ora 15,54