Dosar 674/325/2009 din 16.01.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 674/325/2009
Data dosar:
16.01.2009
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.06.2009 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Soluţionare

    În temeiul art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul C.A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.

  • Sedinta din data de 01.06.2009 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 04.06.2009.

  • Sedinta din data de 04.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    Revenirea cu adresă către ANP

  • Sedinta din data de 23.03.2009 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    Citarea sub sancţiunea amenzii a martorului lipsă, faţă de lipsa inculpatului emiterea următoarelor adrese: la INEP cu privire la domiciliul/reşedinţa inculpatului, la IGPR şi ANP, cu privire la faptul dacă inculpatul se află arestat sau în stare de deţinere, precum şi citarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 177 al. 4 C.p.p., prin afişare la CLM Timişoara, locul săvârşirii faptei.

  • Sedinta din data de 23.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    Citarea cu mandat de aducere a incupatului, citarea martorilor.

Flux dosar


Actualizare GRPD