R*** E********
ReclamantL**** A*****
PârâtP**** S****
PârâtM**** E******
PârâtN******* G*******
Pârâtadmite actiunea în parte
amana pronuntarea la 01.07.2010
Faţă de lipsa răspunsului la obiecţiuni, instanţa dispune a se reveni cu adresă către expertul Dupir Florin pentru a i se aduce la cunoştinţă noul termen de judecată acordat pentru depunerea lucrării. Ia act de precizarea apărătorului reclamantei şi, la cererea acestuia, dispune a se reveni cu adresă către expertul Sbîrnea Dan pentru a i se solicita să precizeze care este valoarea magaziei. Dispune citarea martorilor propuşi de reclamantă, Belecciu Petru şi Pârnău Mihai, de la adresa din sat şi com. Coşula, jud. Botoşani.
Încuviinţează obiecţiuni din oficiu la expertiză şi dispune a se reveni cu adresă către expertul Dupir Florin pentru a i se solicita să precizeze dacă suprafaţa de 250 m.p. conturată în schiţa 2 face parte din suprafaţa de 4092 m.p. conturată în schiţa nr. 1, să facă propuneri de lotizare, şi să prezinte 6 loturi de câte 1/6 fiecare. Pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat de expertul Sbîrnea Dan, şi pentru ca un exemplar al acestuia să fie comunicat părţilor lipsă, instanţa va dispune amânarea cauzei. Încuviinţează probatoriul testimonial solicitat de apărătorul reclamantei şi pune în vedere acestuia să asigure prezenţa martorilor Belecciu Petru şi Pârnău Mihai la următorul termen. Pune în vedere av. Huţanu să depună la dosar dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 640 lei, pentru expertiza construcţii.
Pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză cadastrală şi pentru ca un exemplar al acesteia să fie comunicat pârâţilor, instanţa va dispune amânarea cauzei. Dispune a se reveni cu adresă către expertul Sbîrnea Dan pentru a i se aduce la cunoştinţă noul termen de judecată acordat pentru depunerea lucrării. Pune în vedere av. Huţanu să depună la dosar dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 640 lei, pentru expertiza construcţii.
Considerând necesară emiterea unei adrese către Biroul Local de expertiză de pe lângă Tribunalul Botoşani prin care să se solicite efectuarea unor verificări cu privire la plăţile efectuate de reclamanta R*** E********, anume dacă aceasta a achitat suma de 1000 lei în contul d-lui expert Dupir Floirin, în caz afirmativ să transfere suma de 500 lei din contul acestui expert, în contul d-lui expert Sbârnea Dan. Considerând necesar a se reveni cu adrese către experţii desemnaţi - Dupir Florin şi Sbârnea Dan – prin care să se solicite efectuarea şi depunerea la dosar a expertizelor dispuse,
Faţă de necesitatea depunerii la dosar a rapoartelor de expertiză specialitatea construcţii şi cadastru, instanţa va dispune amânare cauzei şi revenirea cu adresă către experţii Sbîrnea Dan şi Dupir Florin. Pune în vedere av. Huţanu să depună la dosar dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 300 lei, pentru expertiza cadastrală
Dispune citarea în cauză a moştenitorilor defunctei M**** E******, respectiv Mitache Diana şi Turcu Georgeta, care vor fi citate cu un exemplar din cererea de chemare în judecată şi cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare. Faţă de necesitatea depunerii la dosar a rapoartelor de expertiză specialitatea construcţii şi cadastru, instanţa va dispune amânare cauzei şi revenirea cu adresă către experţii Sbîrnea Dan şi Dupir Florin. Se va pune în vedere experţilor să procedeze la efectuarea expertizelor cu citarea tuturor moştenitorilor defunctei M**** E******.
se constată că s-a depus la dosar o cerere de amânare din partea expertului Dupir Florin. Avocat Huţanu depune la dosar diferenţă taxă judiciară de timbru în cuantum de 38 lei şi dovada achitării onorariului provizoriu expert Dupir Florin INSTANŢA, Faţă de necesitatea depunerii la dosar a rapoartelor de expertiză specialitatea construcţii şi cadastru, instanţa va dispune amânare cauzei şi revenirea cu adresă către experţii Sbîrnea Dan şi Dupir Florin. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu stabilit pentru expertiza construcţii, în cuantum de 500 lei, sub sancţiunea amendării. Totodată, i se pune în vedere apărătorului reclamantei să indice numele şi adresele moştenitorilor pârâtei M**** E******. Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâţilor.
Faţă de necesitatea depunerii la dosar a rapoartelor de expertiză specialitatea construcţii şi cadastru, instanţa va dispune amânare cauzei şi revenirea cu adresă către experţii Sbîrnea Dan şi Dupir Florin. Dispune ca audierea martorilor propuşi de reclamantă să aibă loc după efectuarea expertizei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovada achitării onorariilor provizorii la expertize, în cuantum de 500 lei fiecare. Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâţilor.
Încuviinţează probele solicitate de apărătorul reclaamantei şi dispune efectuarea unei expertize specialitatea construcţii şi numeşte expert în cauză, prin tragere la sorţi, pe Sbîrnea Dan, căruia i se va efectua adresă pentru a proceda la efectuare unei expertize având ca obiectiv: 1. Identificarea şi evaluarea imobilului casă, situat în com. Coşula, jud. Botoşani. Stabileşte onorariu provizoriu expert construcţii în cuantum de 500 lei, în sarcina reclamantei. Dispune efectuarea unei expertize specialitatea cadastru şi, prin tragere la sorţi, numeşte expert în cauză pe Dupir Florin, căruia i se va efectua adresă pentru a proceda la efectuare unei expertize având ca obiective: 1. Identificarea şi evaluarea terenului aferent imobilului casă, în suprafaţă de 250 m.p.; 2. Identificarea şi evaluarea terenurilor înscrise în TP nr. 155582/2004 emis pe numele Ivan Adriana, R*** E********, Lasau Aurica, N******* G*******, M**** E****** şi P**** S**** . Stabileşte onorariu provizoriu expert cadastru în cuantum de 500 lei, în sarcina reclamantei. Dispune a se comunica la BLE numirea experţilor. Pune în vedere apărătorului reclamantei să indice, în termen de 5 zile, numele şi adresele a doi martori, în vederea citării, sau să le asigure prezenţa la următorul termen. Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâţilor, cu menţiunea de a se prezenta la interogator, sub sancţiunea aplicării disp. art. 225 C.pr.civ., care prevăd că „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice”, cu precizarea că prezenţa este obligatorie, în caz contrar instanţa va dispune amendarea lor.
amana cauza. Se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă