S***** G*******
ReclamantM********* A************* Ş* I********** I************ G****** A* P******* D* F********
PârâtAm. pr. la 24.11.2010 Am.pr.30.11.2010 Resp.contest.ca neîntem.Irev.
Trim.cauza spre sol.incid.proced.art.99(1)ROIIJ.
Deliberând asupra cererii reclamantului, constatând lipsa la dosar a actului administrativ contestat şi faţă de punctul de vedere al pârâtului, privind introducerea în cauză a SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII, va amâna cauza şi va acorda nou termen, astfel că, D I S P U N E : În temeiul art.13 alin.1, se va emite adresă pârâtului, cu obligaţia depunerii la dosar a actului administrativ contestat sau să facă precizări cu privire la actul administrativ contestat. Prorogă discutarea cererii privind introducerea în cauză a SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII, în calitate de emitent al actului administrativ contestat. Se va emite adresă SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII, cu solicitarea depunerii la dosar a actului administrativ contestat. Amână cauza şi acordă termen la 06 octombrie 2010, Completul 13 Fond, ora 9.oo, pentru când vor fi . Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2010.
depunere documentatia ce a stat la baza emiterii actului contestat