V*** L****** M*******
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată precum şi propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Giurgiu privind pe petenta V*** L****** M*******. În baza art. 450 C. pr. pen. rap. la art. 59-60 C.pen., liberează condiţionat pe petentă de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 54/2009 emis de Tribunalul Teleorman pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 47/2008 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia petentei asupra dispoziţiilor art. 61 C.pen. În baza art. 192 alin. 3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare.