G******** M****
ReclamantG******* V*****
PârâtAdmite excepţia perimării invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea formulată de reclamanta G******** M**** în contradictoriu cu pârâta G******* V*****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.05.2011.
În baza art. 243 alin. 1 pct. 1 c.p.c.suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15.12.2009.
Se va emite adresă reclamantei ca până la termenul de judecată următor să precizeze care este obiectul cererii, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 155/1 C.p.c., iar în cazul în care are pretenţii băneşti de la pârâtă să indice cuantumul sumei şi să timbreze acţiunea la valoare, sub sancţiunea anulării ca netimbrată.