S*** P**** T****** S*****
ContestatorS*** C**** S*****
IntimatB***** E*********** J*********** M**** D***
IntimatB**** T*********** S***
Terţ popritB**** T*********** S***
Terţ poprit Centrul Regional BucureştiRespinge cererea de completare a sentinţei civile nr. 17/07.01.2010, pronunţată de JS1, in dosarul nr. 6767/299/2009, ca neintemeiata. Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Respinge capetele nr. 1 şi 2 ale contestaţiei împotriva punerii în executare a măsurii popririi asigurătorii, ca neîntemeiate. În baza art. 165 C. proc. civ., disjunge capătul nr. 4 din cerere, având ca obiect întoarcerea executării, formulat în contradictoriu cu intimatul BEJ „MIHAI DIMA” şi dispune formarea unui nou dosar, în care stabileşte termen, conform Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, 01.04.2010, C11, în cunoştinţa contestatoarei şi cu citarea intimatului, cu menţiunea de a preciza de către cine au fost achitate cheltuielile de executare stabilite în cadrul dos. de executare nr. 31/2009. Pune în vedere contestatoarei să facă dovada virării sumei reprezentând cheltuieli de executare, din conturile sale, către intimatul BEJ „MIHAI DIMA”. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţia asupra capetelor 1 şi 2 din cerere. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.01.2010.