P****** D* V*****
ReclamantP****** D* Ş*****
ReclamantP****** D* P****
ReclamantP****** D* I**
ReclamantP****** D* N******
ReclamantAdmite în parte acţiunea. Obligă pe pârâtă să respecte proprietastea şi posesia reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 15000 mp. situat în comuna Perişani, punctul "Clocotici", identificat cu culoare galbenă în schiţa raportului de expertiză aflată la fila 61 din dosar, schiţă ce face parte integrantă din prezenta senstinţă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 ianuarie 2010.
amână cauza pentru ca reclamantul să achite diferenţa de taxă de timbru de 205 lei şi onorariul provizoriu pentru expert în cuantum de 300 lei. se va reveni cu adresă către expert.
amână cauza în vederea timbrări cererii şi administrării probatoriului. încuviinţează proba cu un martor, interogatoriu pârâtei, înscrisuri şi expertiză tehnică pentru reclamanţi. Audierea martorului se va facem , după administrarea celorlalte probe. Prin tragerea la sorţi, numeşte expert pe dl.Laţiu Ioan.Stabileşte onorariu provizoriu de 300 lei.Obiectul lucrării este : transpunerea pe teren a actelor de proprietate şi să se stabilească dacă pârâta ocupă din terenul reclamanţilor, iar în caz afirmativ, ce suprafaţă.
amână cauza.
amână cauza pentru ca reclamantul să precizeze în scris valoarea terenului şi să timbreze corespunzptor cererea iar pârâta să depună întâmpinare şi să comunice probele de care înţelege să se folosească în apărare.