Dosar 6776/327/2009 din 13.10.2009

partaj judiciar -iesire indiviziune


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6776/327/2009
Data dosar:
13.10.2009
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
partaj judiciar -iesire indiviziune
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2010 la ora 08:00

    Complet: C5a
  • Soluţionare

    Dosar nr.6776/327/2009 HOT. 20.10.2010 Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, referitor la constatarea şi realizarea unui drept de creanţă, invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de către reclamantul I***** V**** în contradictoriu cu pârâţii I***** D****** şi I***** V********, având ca obiect constatarea şi realizarea unui drept de creanţă, ca fiind prescrisă. Admite, în parte, acţiunea formulată de către reclamantul I***** V****, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii I***** D****** şi I***** V********, având ca obiect ieşire din indiviziune. Constată că imobilul situat în Tulcea, str. Seminţelor, nr.1, alcătuit din teren în suprafaţă totală de 191,42 mp, pe care se află o casă de locuit alcătuită din două camere, un hol şi o anexă, având o valoare de circulaţie de 84197,90 lei, potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat de către expert Morfi Rozalia, se află în proprietatea indiviză a părţilor, după cum urmează: - reclamantul I***** V**** cu o cotă indiviză de 1/8, în calitate de moştenitor al numitei Ivanov Smaranda; - pârâţii I***** D****** şi I***** V********, cu o cotă indiviză de 6/8, prin cumpărare de la numiţii Ivanov Sidor şi I***** P***, potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu obligaţie de întreţinere autentificat prin încheierea nr.776/10.04.2006 a BNP Ene Frosina. - pârâtul I***** D******, cu o cotă indiviză de 1/8, în calitate de moştenitor al numitei Ivanov Smaranda. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor. Atribuie pârâţilor I***** D****** şi I***** V********, în proprietate exclusivă, imobilul descris anterior. Obligă pârâţii I***** D****** şi I***** V******** la plata sumei de 10524,73 lei către reclamantul I***** V****, cu titlul de sultă, pentru egalizarea loturilor. Obligă pârâţii I***** D****** şi I***** V******** la plata sumei de lei 2581,25 de lei către reclamantul I***** V****, reprezentând 7/8 din cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant, constând în onorariu avocat, onorariu expert şi taxă de timbru. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010. PREŞEDINTE ,

  • Sedinta din data de 19.10.2010 la ora 08:00

    Complet: C5a
  • Amânat

    amână pronunţarea la 20.10.2010. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2010.

  • Sedinta din data de 15.10.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    amână pronunţarea la 19.10.2010. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.10.2010.

  • Sedinta din data de 17.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 15.10.2010, pentru a se achita suplimentarea onorariului provizoriu expert.

  • Sedinta din data de 16.07.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 17.09.2010, pentru a se achita suplimentarea onorariului provizoriu expert şi pentru ca expertul să răspundă la obiecţiuni. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.07.2010.

  • Sedinta din data de 11.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 16.07.2010, pentru efectuarea raportului de expertiză. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.06.2010.

  • Sedinta din data de 30.04.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 11.06.2010, pentru efectuarea expertizei imobiliare. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.04.2010.

  • Sedinta din data de 19.03.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 30.04.2010, pentru administrarea probatoriului. pronunţată în şedinţă publică,astăzi 19 martie 2010.

  • Sedinta din data de 19.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 19.03.2010, pentru a se cita în calitate de pârât numita I***** P***ina. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.02.2010.

  • Sedinta din data de 08.01.2010 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 19.02.2010, pentru studiul întâmpinării. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 ianuarie 2010.

  • Sedinta din data de 27.11.2009 la ora 8:30

    Complet: C5
  • Amânat

    termen 08.01.2010, pentru tranzacţie.

Flux dosar


Actualizare GRPD