Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite recursul comercial – Legea nr. 122/2006 declarat de petentul Erere Thomas, cu reşedinţa în Rădăuţi, str. Perilor, nr. 2, jud. Suceava împotriva sentinţei nr. 331 din data de 26.01.2009 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. 6847/285/2008, intimat fiind Oficiul Român pentru Emigrări - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, cu sediul în Rădăuţi, str. Perilor, nr. 2, jud. Suceava. Modifică sentinţa civilă nr. 331/26.01.2009 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că: Admite plângerea. Desfiinţează Hotărârea nr. 2303268/h/BS din 28.11.2008 dată de Oficiul Român pentru Imigrări - Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi. Admite cererea formulată de petentul Erere Thomas din Camerun, fiul lui Engolo Edjo Pierre şi Mbono Christine, născut la data de 20.04.1982 în sat Mbangassina, judeţul Mbam, Camerun şi îi recunoaşte statutul de refugiat. Dispune achitarea în contul interpretei Huţan Monica Ancuţa a sumei de 46,3 lei, reprezentând onorariu interpret. Irevocabilă.
Amână pronunţarea la data de 30 septembrie 2009.
Termen la 23 septembrie 2009.
Având în vedere lipsa pentru acest termen de judecată atât a petentului recurent cât şi a apărătorului acestuia desemnat din oficiu
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatului. Se va face adresă Baroului de Avocaţi Suceava-avocat Camelia Ignătescu, prin care i se va pune în vedere ca la următorul termen de judecată să se prezinte în instanţă pentru a acorda asistenţă judiciară din oficiu petentului recurent.
Având în vedere solicitarea formulată de apărătoarea petentului recurent, pe care o consideră întemeiată, Pentru completarea probatoriului administrat în cauză cu noi relaţii,
Pentru a da posibilitatea apărătorului petentului recurent să depună la dosar înscrisuri
Pentru a da posibilitatea petentului recurent să înmâneze apărătorului ales, avocat Ignătescu Camelia, întâmpinarea la recurs în vederea studierii acesteia,