A******* G** O****
InculpatÎn baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aprobată prin L. nr. 49/2006, cu aplicarea art. 74 lit. (a),(c) C.pen. şi art. 76 alin. (1) lit. (d) C.pen. condamnă pe inculpatul ANTOŞICĂ OCTAV (fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la data de 01.08.1945 în com. Tudora jud. Botoşani, CNP 1450801070011, fără antecedente penale, cetăţean român, căsătorit, studii medii, pensionar, cu domiciliul în mun. Botoşani str. Sucevei nr. 5 sc. C ap. 19 jud. Botoşani) la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 9 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 360 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologico-alcoolice nr. 169/05.02.2008 se va avansa de către M.J.L.C. în contul 50414557951 al Trezoreriei Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2009.
Amână pronunţarea cauzei la data de 10.11.2009.
Va admite cererea inculpatului şi va acorda un nou termen de judecată pentru când se vor cita martorii din lucrări şi pentru administrare de probe.
Amână judecarea cauzei la data de 7.10.2009.
Va admite cererea inculpatului şi va acorda un nou termen de judecată şi va dispune a se reveni cu citarea inculpatului şi a celor doi martori lipsă, numiţii Alexandru Dorel şi Chelimîndră Vasilică.