D******* G******* A F********* P****** M********
Intimat PârâtA************ F********* P****** B*** M***
Intimat PârâtV***** V***** O***** - R********** D* A** F****** M******** - A****** B*** M***
Recurent ReclamantAdmite recursul declarat de pârâtul V.V.O. împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 6.05.2009, pronunţată în dosarul nr. 685/100/2009 al Tribunalului Maramureş pe care o modifică în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamantul V.V.O. împotriva pârâtelor DGFP MM şi AFP B-M. Constată nulitatea actului administrativ emis de AFP B-M privind soluţionarea contestaţiei formulate şi înregistrate sub nr.2360 din 10.07.2008. Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei speciale pentru autoturisme, în cuantum de 5367 lei, achitată la Trezoreria Baia Mare cu chitanţa seria TS4B nr.0768998/8.02.2008. Obligă pe pârâta AFP Baia mare să restituie reclamantului suma de 5367 lei, cu dobânda legală prevăzută de art.3alin.3 din OG 9/200, începând cu 14.07.2008 şi până la achitarea integrală a sumei. Obligă pe pârâta AFP Baia Mare la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată. Obligă pe intimata AFP Baia Mare la plata, în favoarea recurentului, a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 octombrie2009.