S**** M************
ReclamantS**** F*************
PârâtT**** I* M****
PârâtS**** I*********
PârâtAdmite în principiu şi în fond acţiunea. Dispune ieşirea din indiviziune conform cf. varinatei 4 a expertizei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Din lipsă de timp pentru deliberare la data de 25 ianuarie 2011.
Amână judecarea cauzei la 02.02.2011, ora 8,00 pentru studierea raportului de expertiză, urmând să se discute la termen eventualele obiecţiuni.
Amână judecarea cauzei la 24 noiembrie 2010 şi se revine cu adresă către dl.expert Apetroaie, pentru efectuarea lucrării ţinând cont de obiecţiunile formulate .
Respinge cererea de repunere pe rol. Menţine măsura suspendării.
În baza art.155 indice 1 Cod proc penală suspendă judecarea cauzei . Cu recurs pe întreaga perioadă a suspendării.
Încuviinţează obiecţiunile formulate de reclamantă la expertiza de specialitate topografie şi dispune efectuarea unei contraexpertize, prin care expertul să consulte actele existente la Primărie şi depuse de părţi şi să constate dacă terenul respectiv atribuit lui Tatar Maria aparţine de păşunea statului , să împartă fiecare teren pe cât posibil natură cu evitarea sultelor prea mari, ţinând cont deci de obiectivele iniţiale stabilite prin încheierea din 17 iunie 2009 precum şi de cele adăugate de reclamantă. Amână judecarea cauzei la 12 mai ora 8,00 , pentru efectuarea noii expertize încuviinţate. Numeşte expert pentru efectuarea contraexpertizei pe dl.Socaci Ştefan. Fixează onorariu provizoriu pentru expert de 700 lei şi pune în vedere reclamantei să-l achite şi să prezinte chitanţa de plată, urmând ca după depunerea dovezii plăţii să se trimită adresă către expert . Dispune plata de Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile a suplimentului onorariu solicitat de către expert de specialitate topografie Apetroaei Gheorghiţă în sumă de 500 lei plătit cu chitanţa nr. 2872603/1 din data de 14.04.2010 la CEC Bank S.A. Moineşti deponent fiind reclamanta S**** M************ . Se înştiinţează Tribunalul Bacău - Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile despre depunerea lucrării de expertiză şi se comunică copia încheierii prin care s-a dispus plata suplimentului de onorariu către expert , pentru efectuarea plăţii .
Amână judecarea cauzei la 14 aprilie 2010, ora 8,00 , la cererea părţii pentru studierea expertizei ,urmând ca la termen să se pună în discuţie eventualele obiecţiuni cu privire la aceasta . Încuviinţează cererea de suplimentare onorariu cu 500 lei solicitat de expert topografie Apetroaei Gheorghiţă şi pune în vedere reclamantei să-l achite şi la termenul de judecată stabilit să facă această dovadă, sub sancţiunea prev. de art.155 indice 1 Cod procedură civilă. Dispune plata de Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile a onorariului către expert de specialitate topografie Apetroaei Gheorghiţă în sumă de 600 lei plătit cu chitanţa nr. 2233416/1 din data de 17.06.2009 la CEC Bank S.A. Moineşti deponent fiind reclamanta S**** M************ . Se înştiinţează Tribunalul Bacău - Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile despre depunerea lucrării de expertiză şi se comunică copia încheierii prin care s-a dispus plata onorariului către expert pentru efectuarea plăţii . Părţile au termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la 17 martie 2010, ora 8,00 ,pentru lipsa lucrării de expertiză topografie . Se revine cu adresă către expert Apetroaie Gheorghiţă pentru efectuarea şi depunerea în termen util a lucrării dispuse.
Amână judecarea cauzei la 03 februarie 2010, ora 8,00 ,pentru lipsa lucrării de expertiză topografie . Se revine cu adresă către expert Apetroaie Gheorghiţă pentru efectuarea şi depunerea în termen util a lucrării dispuse. Părţile au termen în cunoştinţă.
Se revine cu adresă către expert Apetroaie Gheorghiţă pentru efectuarea şi depunerea în termen util a lucrării dispuse. Ia act că obiecţiunile formulate de reclamamntă la expertiza construcţii vizează doar modalitatea de atribuire , reclamanta dorind lotizarea imobilului construcţii în natură. Amânarea judecării cauzei la 9 decembrie 2009, ora 8,00 ,pentru lipsa lucrării de expertiză topografie . Dispune plata de Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile a onorariului către expert de specialitate construcţii Metelescu Maria-Irina din oneşti,str.Preot Eduard cSechel, nr. 21 B , judeţul Bacău în sumă de 500 lei plătită cu chitanţa nr. 2233399/1 din data de 17.06.2009 la CEC Bank S.A. Moineşti deponent fiind reclamanta S**** M************. Se înştiinţează Tribunalul Bacău - Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile despre depunerea lucrării de expertiză dispuse pentru a se efectua plata onorariului către expertul menţionat.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale din 01.09.2009 a acestei instanţe prin care s-a adoptat protestul magistraţilor şi conform art.10 din Hotărâre constată că prezenta cauză excede cauzelor ce urmează a fi soluţionate amână judecarea cauzei 11 noiembrie 2009, ora 8,00 .Părţile au termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la 16 septembrie 2009, ora 8,00 şi acordă termen pentru efectuarea expertizelor de specialitate . Numeşte experţi construcţii Metelescu Maria-Irina şi topografie Apetroaiei Gheorghiţă . Stabileşte ca obiective ale expertizelor : identificarea bunurilor, evaluarea acestora, propuneri de lotizare ţinându-se cont de posesie, de interesele părţilor, pe cât posibil să se facă o împărţire în natură cu evitarea sultelor prea mari. În masa succesorală vor fi cuprinse toate imobilele solicitate, cotele de împărţit fiind de ¼ pentru reclamantă în calitate de soţie supravieţuitoare şi de ¾ în cote egale pentru ceilalţi moştenitori în calitate de descendenţi direcţi. Se emit adrese către experţii numiţi , urmând ca expertului topo să i se pună în vedere să verifice existenţa terenurilor în funcţie de cele trecute în Decizia civilă nr.87 din 21.01.2000 a Tribunalului Bacău, lotul nr.1 şi conţinutul rolului agricol al defunctului. Lotizarea finală va fi făcută de expertul construcţii. Se aduce la cunoştinţa Tribunalului Bacău despre experţii numiţi fiind înaintate adresele de la filele 35 şi 36 dosar . Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 iunie 2009.
Amână judecarea cauzei la 17 iunie 2009, ora 8,00 şi acordă termen pentru verificarea dosarului 2354/1999 a Tribunalului Bacău . Se vor face verificări la arhiva instanţei cu privire la dosarul de partaj succesoral al autorului părţilor ,urmând a se proceda la ataşarea acestuia. Prorogă discutarea probatoriului . Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 iunie 2009.
Amână judecarea cauzei la 03 iunie 2009, ora 8,00 şi acordă termen pentru lipsa dovezii de posesie îndelungată. Se emite adresă către Primăria comunei Ghimeş-Făget prin care se solicită ca în adeverinţa de rol să specifice punctele la care sunt situate suprafeţele de teren ce au aparţinut defunctului Suciu Gr.Ioan . Cu privire la proba cu expertiza prealabilă solicitată de reclamantă instanţa se va pronunţa după comunicarea relaţiilor solicitate Primăriei . Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 mai 2009.
Amână judecarea cauzei la 06 mai 2009, ora 8,00 şi pune în vedere reclamantei să depună adeverinţă de posesie îndelungată pentru a face dovada că terenurile solicitate la masa de partaj au fost nemijlocit în posesia lor . Încuviinţează pentru reclamant proba cu acte , expertize de specialitate construcţii şi topografie . Ia act că pârâţii nu solicită probe în cauză. Se emite adresă către Tribunalul Bacău - Biroul local de expertize tehnice judiciare şi se solicită comunicarea de liste cu recomandări de experţi de specialitate construcţii şi topografie. Fixează onorarii provizorii pentru experţi de 500 lei pentru construcţii şi 600 lei pentru terenuri şi pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării . Părţile primesc termenul în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la 08 aprilie 2009, ora 8,00 şi pune în vedere reclamantei să depună adeverinţă de posesie îndelungată pentru a face dovada că terenurile solicitate la masa de partaj au fost nemijlocit în posesia lor . Prorogă discutarea probatoriilor . Ia act de precizările la acţiunea principală . Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2009.