I** V******
PetentM****** E*****
Intimat CONTRAVENIENTAdmite cererea de chemare în judecată având ca obiect înlocuire amendă contravenţională formulată de petentul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea în contradictoriu cu intimatul M****** E*****. În temeiul art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal seria AZ nr. 0089388/31.05.2007 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pentru o durată totală de 10 ore, ce se va executa potrivit dispoziţiilor OG nr. 55/2002 în raza comunei Sihlea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.01.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2010, termen acordat pentru când se va reface procedura cu părţile, precum şi pentru când se vor emite adrese către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea şi către Primăria com. Sihlea, jud. Vrancea. Se vor cita părţile.
Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2009, termen acordat pentru când se va reface procedura de citare cu părţile, iar cu petenta cu menţiunea de a comunica instanţei înscrisuri din care să rezulte imposibilitatea executării silite a intimatului – contravenient. Se vor cita părţile.
Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2009, termen acordat pentru când se va reface procedura de citare cu părţile, iar cu intimata cu menţiunea de a comunica instanţei de judecată înscrisuri din care să rezulte imposibilitatea executării silite a intimatului - contravenint. Se vor cita părțile.
Constatând ca se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întregul corp judecătoresc, pentru a atrage atenţia opiniei publice cu privire la pericolul subminării independentei justiţiei, se amâna judecarea cauzei, la data de 13.10.2009, urmând a se cita părtile.