B**** A*****
ReclamantB****** V******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâta Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ,ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant al reclamantei
Amână judecarea cauzei la data de 30.05.2011, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când acestea vor studia suplimentul la raportul de expertiză medico – legală psihiatrică
Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar contractul de asistenţă juridică în original. Prorogă interogatoriul reclamantei şi discutarea probelor, după depunerea răspunsului la obiectivele aflate la fila 59. Amână judecarea cauzei la data de 21.03.2011, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va trimite dosarul la IML Timişoara cu menţiunea de a răspunde la obiectivele aflate la fila 59. Pronunţată în şedinţa publică din 07.02.2011.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei pentru a da posibilitatea acestuia să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Efectuarea unei xerocopii a acestuia în vederea comunicării cu reclamanta. Amână judecarea cauzei la data de 07.02.2011, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va comunica un exemplar al raportului de expertiză psihiatrică reclamantei, iar reprezentantul pârâtei va lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
Considera necesara amanarea cauzei, urmand a se reveni cu adresa la IML Timisoara in vederea efectuarii expertizei psihiatrice si comunicarii dosarului.
Considera necesara amanarea cauzei, urmand a se reveni cu adresa la IML Timisoara in vederea efectuarii expertizei psihiatrice si comunicarii dosarului.
Considera necesara amanarea cauzei, urmand a se reveni cu adresa la IML Timisoara in vederea efectuarii expertizei psihiatrice si comunicarea dosarului.
Incuviinteaza efectuarea unei expertize psihiatrice reclamantei, avand ca obiectiv sa se stabileasca daca aceasta raportat la data incheierii si continutului actului „contract de vanzare-cumparare cu drept de uzufruct viager”, autentificat sub nr 20881/03.07.1992, avea discernamantul abolit,avandu-se in vedere diagnosticele medicale ale acesteia, respectiv efectele asupra discernamantului reclamantei.In acest sens se va trimite dosarul la IML Timisoara. Av reclamantei va face dovada imposibilitatii prezentarii acesteia la intergatoriu si va depune contractul de asistenta judiciara.
Emite adresă la IML Timişoara cu menţiunea de a comunica o listă cu doctori psihiatrici în vederea efectuării expertizei medico-legale. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună contractul de asistenţă juridică, acte medicale din perioada promovării acţiunii şi să prezinte reclamanta în vederea interogatoriului. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună interogatoriul pentru reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2010, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va emite adresa susmenţionată, iar reprezentanţii părţilor se vor conforma dispoziţiilor instanţei.
Emite adresă la IML Timişoara cu menţiunea de a comunica o listă cu experţi în vederea efectuării expertizei medico-legale. Pune în vedere părţilor prin reprezentanţi să depună obiectivele pentru expertiza medico-legale. Prorogă soluţionarea probelor. Amână judecarea cauzei la data de 17.05.2010, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va emite adresa susmenţionată, iar reprezentanţii părţilor se vor conforma dispoziţiilor instanţei.
Incuviinteaza cererea formulata de reclamanta B**** A*****, cu domiciliul în Comuna Pişchia, sat Bencecu de Sus, nr. 358, jud. Timiş în contradictoriu cu pârâta B****** V******, domiciliată în Timişoara, str. Bucovina bl. A9, ap. 2. Acorda ajutor public judiciar reclamantei sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru in suma de 4063,22 lei si 5 lei timbru judiciar. Pune in vedere reclamantei ca exista posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar in cazul prevazut la art.17, alin.2 din OUG 51/2008. Cu drept de reexaminare in termen de 5 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei la data de 19.04.2010, termen dat în cunoştinţă părţilor.
Amână judecarea cauzei la data de 08.03.2010, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când acestea vor lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar certificatul de calitate de moştenitor de pe urma defunctului Belea Vasile. Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2010, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va cita expertul Balaci Mircea cu menţiunea de a efectua expertiza conform obiectivelor.
Pune în vedere reclamantei să depună la dosar certificatul de calitate de moştenitor sau certificat de moştenitor de pe urma defunctului Belea Vasile, sub sancţiunea suspendării judecăţii conform dispoziţiilor art. 1551 C.p.c. Încuviinţează efectuarea expertizei în specialitatea construcţii. Desemnează expert în cauză pe d-l Balaci Mircea. Stabileşte ca obiective pentru expertiză: stabilirea valorii de circulaţie a casei şi terenului situate în Bencecu de Sus nr. 358, CF 824 Bencecu de Sus. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să facă dovada consemnării onorariul provizoriu la dispoziţia expertului, stabilit la suma de 600 lei. Prorogă soluţionarea excepţiei insuficientei timbrări, după stabilirea valorii actuale a imobilului. Prorogă soluţionarea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii civile. Prorogă discutarea cererilor în probaţiune formulate de reclamantă, după timbrarea legală a cererii. Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va cita expertul Balaci Mircea, cu sediul în Timişoara, str. Păltiniş nr. 5, ap.6 cu menţiunea de a efectua expertiza conform obiectivelor.
Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se va emite o adresă către pârâtă cu menţiunea de a depune încă un exemplar al înscrisurilor anexate întâmpinării în vederea comunicării cu reclamanta.
Amână judecarea cauzei la data de 05.10.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când reclamanta va depune dovada calităţii de moştenitor după defunctul Belea Vasile.
Admite cererea de amânare formulata de către reprezentantul parata. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună dovada calităţii de moştenitor a reclamantei după defunctul Belea Vasile. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când părţile se vor conforma dispoziţiilor instanţei.
termen dat în cunoştinţă reclamantei, pentru când se va cita pârâta cu un exemplar al precizării de acţiune depusă la acest termen de judecată de reclamantă.