V***** A******
Intimat ContestatorS* R** L****** R****** I** S*
Recurent IntimatS* R** B***** D* A******** S**
IntimatAdmite cererea de abţinere formulată de doamna judecător DALIA BĂLĂCEANU . Încuviinţează abţinerea doamnei judecător Dalia Bălăceanu de la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului cu nr. 689/288/2009 Înaintează dosarul grefierului repartitor al instanţei în vederea repartizării aleatorii a acestuia. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 21 decembrie 2009.
Admite contestaţia la executare. Dispune anularea executării silite din dosarul de executare nr.265/2008 al BEJ Deaconu Mihai. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 25 iunie 2009.
pentru a se emite adresă către executorul judecătoresc Deaconu Mihail, pentru a înainta la dosarul cauzei, spre confruntare, originalul contractului de leasing nr.69108/26.07.2009
pentru a se emite adresă către intimate, în vederea depunerii unei copii certificate a contractului de leasing nr.69108/26.07.2007 şi a anexelor la contract, semnate de toate părţile, precum şi pentru a înainta originalul spre confruntare, precum şi către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în vederea comunicării unei liste cu experţi contabili
pentru a da posibilitatea apărătorului contestatoarei să se înfăţişeze în şedinţa de judecată în vederea susţinerii intereselor clientei sale.
pentru a se emite adresă către BIEJ Deaconu Mihail, în vederea înaintării dosarului de executare nr.265/2008, în copie certificată.
pentru a da posibilitatea contestatoarei să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor şi întâmpinării formulate de intimata S* R** L****** R****** I** S* şi să achite taxa judiciară de timbru de 174 lei