S****** G*******
Intimat InculpatS****** L******
Intimat Parte vătămatăS******* J******* H******** - D***
Intimat Parte civilăAdmite ca fondat apelul introdus de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva împotriva sentinţei penale nr.173/2009 pronunţată de Judecătoria Deva, judeţul Hunedoara, pentru temeiul prev.de art.379 pct.2 lit.a C.p.p., desfiinţează în parte sentinţa atacată şi în consecinţă: Aplică faţă de inculpatul S****** G******* disp.art.75 lit.b Cod penal. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare în apel, în sumă de 80 lei, rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 50 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din, 22.06.2009.
Considerându-se necesar efectuarea în cauză a unui referat de evaluare privind pe inculpat şi având în vedere şi cererea apărătorului ales al inculpatului intimat pentru pregătirea apărării, cerere care se apreciază ca întemeiată, sens în care se încuviinţează,
Cerere formulată de către inculpatul intimat pentru a avea posibilitatea angajării unui apărător ales.