Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. VODAFONE ROMÂNIA S.A. împotriva pârâtului CRISTEA MARIN, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume de bani: - suma de 499,71 lei, reprezentând preţ al serviciilor de telefonie mobilă; - suma de 499,71 lei, reprezentând penalităţi de întârziere convenţionale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate în limita debitului principal; - suma de 146,91 lei, reprezentând de cheltuieli de judecată. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere convenţionale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, cu privire la suma care depăşeşte debitului principal, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2009.
pentru administrare probe
pentru a se depune cerere modificatoare