S***** I**
Recurent ReclamantB******* P****
Intimat PârâtS***** F********* ( f**** S******
Recurent PÂRÂTI**** I******
Recurent PÂRÂTS*** N*******
Intimat PârâtRespinge cererea de completare a încheierii interlocutorii cu privire la o a treia casă, cerere formulată de pârâţii S*** N******* şi Simion Vasile, prin apărător, ca nefondată. Admite în parte acţiunea civilă având ca obiect: „succesiune”, formulată, modificată şi completată la data de 07.07.2009, de reclamantul-pârât S***** I**, cu pârâţii Simion Vasilica, B******* P****, Stoica Florentina, I**** I******, S*** N******* şi Simon Vasile. Respinge cererea pârâtei S*** N******* de obligare a reclamantului S***** I** la restituirea sumei de 5500 lei, către aceasta, ca nefondată. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii S*** N******* şi Simion Vasile, la data de 15.06.2009, numai în ceea ce priveşte stabilirea calităţii de moştenitor şi a cotelor acestora faţă de defunctul Simion Gheorghe. Atribuie în proprietate şi posesie reclamantului-pârât S***** I** şi pârâtei Simion Vasilica o casă construită din paiantă, compusă din 2 camere şi sală, acoperită cu tablă, situată pe raza localităţii Talpa, sat Talpa Ogrăzi în T-14, P-361,362, cu vecinii la N- DC, E- Boştină N, S- Bratu T-, V- DJ. Atribuie în proprietate şi posesie pârâtei-reclamante B******* P**** o casă de locuit, din paiantă, compusă din 2 camere, sală, marchiză, bucătărie, situată în comuna Talpa, sat Talpa Ogrăzi, jud. Teleorman T-13, P-331,332, cu vecinii la N- Strănutu A, E- Simion Gheorghe, S- Simion V, V- Dj; un pătul din nuiele, acoperit cu carton. Omologhează raportul de expertiză topo în varianta unică. Dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la teren astfel: Atribuie în proprietate şi posesie reclamantului-pârât S***** I**, lotul 1, reprezentat pe plan în anexa 1 a raportului de expertiză, compus din: A. Teren intravilan din care curţi construcţii 1193 mp. şi arabil de 2059 mp., situat în Cv. 14, P- 362,362, în suprafaţă de 3340 mp. din acte şi 3152 din măsurători, cu vecinii la N- Drum comunal, E-Boştină M, S- Barbu T, Bărbălău Tudor, V- Drum judeţean, în valoare de 7787, 64 lei; B. Teren intravilan arabil situat în Cv. 32, P- 680/8, în suprafaţă de 300 mp., din întregul de 600 mp., cu vecinii la N- Niculescu I, E- DC, S- B******* P****, V- Pr. Clăniţa, în valoare de 525,6 lei; C. Teren extravilan, situat în T-25, P- 116,117, în suprafaţă de 0,1835 ha, din întregul de 3670 mp., cu vecinii la N- Strănutu Ştefan, E- Drum exploatare, S- B******* P****, V- Simion Gheorghe, în valoare de 321, 49 lei; D. Teren extravilan situat în T-13, P-65, în suprafaţă de 0,2250 ha. , din întregul de 0,4500 ha, cu vecinătăţile la N- Niţu Petre, E- DJ, S- B******* P****, V- Pr. Clăniţa, în valoare de 394,20 lei; E. Teren extravilan situat în T-31, P-28, în suprafaţă de 0,05000 ha, din întregul de 0,1000 ha, cu vecinii la N- Andrei N., E- Consiliul local, S- B******* P****, V- Drum exploatare, în valoare de 87,6 lei şi F. Teren extravilan situat în T-30, P-1, în suprafaţă de 0,2435 ha din întregul de 0,4870 ha, cu vecinii la N- Drum exploatare, E- B******* P****, S- Drum Exploatare, V- Soare Cârstea, în valoare de 426,61 lei. Atribuie în proprietate şi posesie pârâtei-reclamante B******* P**** , lotul 2, reprezentat pe plan în anexa 2 a raportului de expertiză, compus din: A. Teren intravilan din care curţi construcţii 741 mp. şi arabil de 2174 mp., situat în Cv. 13, P- 331,332, în suprafaţă de 2520 mp. din acte şi 2915 mp. din măsurători, cu vecinii la N-Strănutu Ştefan, E-Drum exploatare, S-Simion V., V- Drum judeţean, în valoare de 6405,31 lei; B. Teren intravilan arabil situat în Cv. 32, P- 680/8, în suprafaţă de 300 mp., din întregul de 600 mp., cu vecinii la N- S***** I**, E- DC, S-Ionescu I., V- Pr. Clăniţa, în valoare de 525,6 lei; C. Teren extravilan, situat în T-25, P- 116,117, în suprafaţă de 0,1835 ha, din întregul de 3670 mp., cu vecinii la N-S***** I**, E- Drum exploatare, S-Simion V., V- Simion Gheorghe, în valoare de 321, 49 lei; D. Teren extravilan situat în T-13, P-65, în suprafaţă de 0,2250 ha. , din întregul de 0,4500 ha, cu vecinătăţile la N-S***** I**, E- DJ, S-Stanciu Constantin, V- Pr. Clăniţa, în valoare de 394,20 lei; E. Teren extravilan situat în T-31, P-28, în suprafaţă de 0,05000 ha, din întregul de 0,1000 ha, cu vecinii la N-S***** I**., E- Consiliul local, S-Bioliteanu T., V- Drum exploatare, în valoare de 87,6 lei şi F. Teren extravilan situat în T-30, P-1, în suprafaţă de 0,2435 ha din întregul de 0,4870 ha, cu vecinii la N- Drum exploatare, E-AS Agrotel, S- Drum Exploatare, V-S***** I**, în valoare de 426,61 lei. Obligă pe reclamantul-pârât S***** I** la plata către pârâta-reclamantă B******* P**** la plata sumei de 691,17 lei cu titlu de sultă. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.05.2012
Amână pronunţarea la data de 11.05.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.05.2012.
Amână pronunţarea la data de 04.05.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.04.2012.
Amână pronunţarea la data de 27.04.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.04.2012.
pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de raportul de expertiză şi să formuleze eventual obiecţiuni la acesta
Pentru lipsa raportului de expertiză.
pentru a se desemna exeprtul în specialitatea topografie.
, Ia act că în ceea ce priveşte excepţiile de inadmisibilitate şi nulitate pentru lipsa semnăturii reclamantului, a acţiunii principale invocate de pârâta S*** N******* , acestea nu se mai susţin. Constată nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 200/11.08.2006 numai în ceea ce priveşte menţiunile privitoare la cota de 1/1 din dreptul de proprietate asupra construcţiei din paiantă, acoperită cu carton şi tablă, compusă din două camere, sală marchiză , focar, situată în comuna Talpa cu vecinii la N-Simion Gheorghe, E- teren CAP, S- Ionescu Victor, V- Şoseaua judeţeană , despre care s-a stabilit că revine defunctului Simion A.Vasile. Admite excepţia prescrierii dreptului material la acţiune privind reducţiunea testamentului autentificat sub nr.1623/02.04.1992, invocată de pârâta B******* P**** şi constată prescris dreptul reclamantului de a solicita reducţiunea testamentului autentificat sub nr.1623/02.04.1992. Constată deschisă succesiunea defunctei Tălpescu Maria, decedată la data de 14.07.1992, cu ultimul domiciliu în comuna Gălăteni, jud. Teleorman şi că moştenitoare a acesteia este pârâta-reclamantă B******* P****, în calitate moştenitor testamentar - de legatar universal, instituit prin testamentul autentificat sub nr.1623/02.04.1992, care culege întreaga masă succesorală. Constată deschisă succesiunea defunctului Simion Gheorghe, decedat la data de 26.03.2007, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, şi că moştenitori ai acestuia au rămas S*** N******* şi Simion Gh. Vasile, în calitate de descendenţi cu o cotă de 1 pentru fiecare, din moştenire. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Tălpescu Maria se compune din : casă de locuit , din paiantă, compusă din 2 camere, sală, marchiză,bucătărie, situată în comuna Talpa, sat Talpa Ogrăzi, jud. Teleorman T-13, P-331,332, cu vecinii la N- Strănutu A, E- Simion Gheorghe, S- Simion V, V- Dj; un pătul din nuiele, acoperit cu carton;cota de 1 din terenul în suprafaţă de 2,0500 ha situat pe raza localităţii Talpa, jud. Teleorman, potrivit TP nr. 7800797/1995. Constată că reclamantul Simion Ion şi pârâta Simion Vasilica, soţi, au realizat împreună imobilul casă construită din paiantă, compusă din 2 camere şi sală, acoperită cu tablă, situată pe raza localităţii Talpa, sat Talpa Ogrăzi în T-14, P-361,362, cu vecinii la N- DC, E- Boştină N, S- Bratu T-, V- DJ, pe un teren în suprafaţă de 3340 mp., bun ce nu se cuprinde în masa partajabilă. Constată că pârâta B******* P**** are o cotă de 1/1 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Tălpescu Maria, în calitate de legatar universal şi culege toate bunurile din această masă respectiv: casă de locuit , din paiantă, compusă din 2 camere, sală, marchiză,bucătărie, situată în comuna Talpa, sat Talpa Ogrăzi, jud. Teleorman T-13, P-331,332, cu vecinii la N- Strănutu A, E- Simion Gheorghe, S- Simion V, V- Dj; un pătul din nuiele, acoperit cu carton;cota de 1 din terenul în suprafaţă de 2,0500 ha situat pe raza localităţii Talpa, jud. Teleorman, potrivit TP nr. 7800797/1995. Constată că masa supusă partajului se compune din terenul în suprafaţă de 2,0500 ha situat pe raza localităţii Talpa, jud. Teleorman, potrivit TP nr. 7800797/1995, cu privire la care reclamantul S***** I** are o cotă de 1 iar pârâta B******* P**** o cotă de 1. Dispune efectuarea unei expertize topo pentru identificarea, evaluarea, lotizarea terenului pentru cele două părţi, S***** I** şi B******* P****, cu mai multe variante de lotizare, care să cuprindă pentru fiecare parte şi teren intravilan aferent construcţiilor ce li se cuvin. În cazul în care loturile nu pot fi echilibrate , expertul să stabilească sultele cuvenite . Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 1000 lei care se suportă în mod egal de reclamant şi pârâta B******* P****. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.02.2012. Termen fond 27.02.2012
amână pronunţarea la data de 20.02.2012
amână pronunţarea la data de 13.02.2012
amână pronunţarea la data de 6.02.2012.
amână pronunţarea asupra încheierii interlocutorii la data de 30.01.2012.Stabileşte termen fond la data de 27.02.2012.
revine cu adresă către Primăria comunei Talpa, adresă având acelaşi conţinut ca cel de la anteriorul termen de judecată.
revine cu adresă către Primăria comunei Talpa, având acelaşi conţinut ca cel de la fila nr. 203 din dosarul cauzei, adresă în care se va mai solicita să ne comunice copie de pe registrul agricol volumul 7 străinaş –fila 13, faţă de adeverinţa nr. 580/15.05.1992 eliberată de Consiliul Local Talpa şi dacă la nr. 60 figurează sau nu casa bătrânească, în raport de adeverinţa 851/10.05.2010, eliberată de Primăria comunei Talpa.
emite adresă către Primăria comunei Talpa .
În temeiul art. 244 alin 1, pct. 1 din Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei având ca obiect succesiune, în dosarul nr. 694/335/2009, privind pe reclamantul S***** I**, domiciliat în comuna Talpa, jud. Teleorman şi pârâţii B******* P****, domiciliată în comuna Gălăteni, jud. Teleorman, Stoica Florentina, şi I**** I******, ambele domiciliate în Bucureşti, str. Argeşului nr. 15, bl. 36, sc.1, et.1, ap.7, sector 4, I**** I******, S*** N******* şi Simion Vasile, ambii domiciliaţi în Bucureşti, str.Răcăciuni nr. 32, sector 5, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului civil nr.664/335/2010, având ca obiect fond funciar-modificare titlu de proprietate,constatare nulitate absolută parţială. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.05.2010.
Pentru a se depune Certificatul de moştenitor nr.200/2006.
Administrare probatoriu testimonial.
Administrare probatoriu testimonial.
Administrare probatoriu testimonial.
Administrare probatoriu testimonial.
la solicitarea apărătorilor aleşi ai părţilor, în vederea administrării interogatoriilor în prezenţa tututror părţilor, cu menţiunea că li s-a pus în vedere să încerce să stingă litigiul pe cale amiabilă prin încheierea unei tranzacţii
pentru administrarea probelor încuviinţate cu înscrisuri şi interogatoriile părţilor, urmând ca discuţia despre martori şi expertiză să se amâne după administrarea acestora
pentru a fi citată pârâta Simion Vasilica
termen pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse
Având în vedere protestul magistraţilor faţă de Proiectul Legii salarizării , Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, nr. 3/28.08.2009, Hotărârea nr. 3 din 31.08. 2009 a Tribunalului Teleorman şi Hotărârea nr. 5 /31.08.2009 a Judecătoriei Videle, precum şi în vederea respectării dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
încuviinţează ceerrea de amânare formulată de pârâtele Stoica Florentina şi I**** I****** pentru a li se comunica o copie de pe cererea de chemare în judecată
având în vedere că apărătorul ales Stancu Dorel depune întâmpinare şi solicită termen în vederea încheierii unei tranzacţii
amânat , la solicitarea apărătorului pârâţilor, pentru a formula întâmpinare şi cerere reconvenţională.
la cererea apărătorului ales al reclamantului pentru a lua cunostinţă de întâmpinare