V************ I**** V*****
PetentIa act de retragerea cererii pentru întreruperea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 90/2006 a Tribunalului Suceava, formulată de petentul Vorobchievici Ionuţ – Viorel, fiul lui Gheorghe şi Elisaveta, născut la data de 12 iulie 1985, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani. Obligă petentul să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce se va achita anticipat Baroului de Avocaţi Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 martie 2009.