P****** M****
ReclamantP****** M****** - G*******
PârâtR***** C******* - V***
PârâtA******** L**********
Intervenient în nume propriuRespinge, ca neîntemiată, cererea de învestire cu formulă executorie, formulată de către petenta A******** L**********, domiciliată în municipiul Botoşani, str. Împărat Traian nr.35, sc. A, ap. 4, judeţul Botoşani. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.05. 2012.
Admis acţiunea. respinge cererea de intervenţie.
Amână pronunţarea la data de 08.09.2010.
Amână pronunţarea la data de 01.09.2010.
Văzând lipsa martorilor propuşi de intervenientă şi cererea formulată în acest sens de apărătorul său ales, instanţa o va admite şi va dispune amânarea cauzei şi revenirea la procedura de citare a părţilor fără TC.
Pentru a se solicita relaţii de la B.C.R Botoşani.
audiere martor propus de reclamant
În vederea administrării probatoriului încuviinţat
Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta P****** M****. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. pronunţată în şed. publică, azi, 2.03.2010.
Faţă de probatoriul solicitat de părţi, instanţa, în temeiul art.167-168 C.pr.civ., încuviinţează proba testimonială, proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul părţilor, apreciindu-le ca fiind legale, pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei. Asupra cererii solicitată de apărătorul reclamantei, privind audierea tatălui pârâtei, în calitate de martor, instanţa în temeiul art.189 alin.1, pct.1 C.pr.civ., o respinge deoarece se află în grad prohibit de lege iar intervenienta s-a opus la audiere. Pune în vedere reclamantei ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să indice cu listă numele şi adresele martorilor propuşi, sub sancţiunea decăderii din probă, cf. art.186 C.pr.civ.
În temeiul disp. art. 118 pct. 3 Cod procedură civilă va admite cererea formulată de intervenientă, de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Având în vedere cererea formulată de reclamantă, de acordare a unui termen de judecată pentru studiul cererii precizată de intervenientă. De asemenea, va dispune a se reveni cu procedura de citare a pârâtei.
Având în vedere cererea formulată de reclamantă, de acordare a unui termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisurile dispuse de instanţă, instanţa o va admite şi va dispune a se emite adresă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice- Administraţia Financiară, Botoşani,să comunice starea financiară a S.C.”PAMI”S.R.L. Botoşani şi cine sunt administratorii şi asociaţii acestei societăţi sau dacă reclamanta este administratorul acestei societăţi şi ce profit a înregistrat această societate. De asemenea, va admite cererea formulată de intervenientă, de acordare a unui termen de judecată pentru a justifica interesul promovării cererii de intervenţie şi să depună punctul de vedere scris. De asemenea, va dispune a se reveni cu procedura de citare a pârâtei.
Având în vedere cererea formulată de reclamantă, de acordare a unui termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisurile dispuse de instanţă, instanţa o va admite şi va dispune a se emite adresă la Primăria mun. Botoşani- Serviciul de Impozite şi Taxe, pentru a comunica situaţia apartamentului în litigiu, respectiv cine este proprietarul, valoarea de impozitare a acestuia, cine plăteşte impozitul pentru acest imobil. De asemenea, se va emite adresă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice- Administraţia Financiară, Botoşani,să comunice dacă reclamanta figurează înregistrată cu venituri din activităţi comerciale. Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, va dispune a se emite adresă la Primăria mun. Botoşani, pentru a se solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantei, pentru a se verifica starea materială a acesteia. Se va emite adresă intervenientei A******** L**********, cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a depune la dosar taxa de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii conf. art. 20 al. 3 din Lg. 146/1997.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Judecătoriei Botoşani din 31.08.2009, privind restrângerea activităţii, precum şi Hotărârea din 18.09.2009 de continuare a protestului, instanţa va acorda un nou termen, pentru când se va reveni cu procedura de citare a părţilor care nu au t.c.