V***** D******* M*****
ReclamantN***** C******* A******
ReclamantM***** Ş*****
PârâtM***** G*** D*****
PârâtM***** I**** A******
PârâtAdmite acţiunea civilă precizată, înaintată de reclamanţii VOIŞAN DRAGOMIR MARIUS şi N***** C******* A******, în contradictoriu cu pârâţii M***** Ş*****, MAIDIK GETA-DORINA şi MAIDIK IOANA-ANDREEA. În consecinţă: Dispune evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul proprietatea reclamanţilor - situat în Deva, str. 1 Decembrie, nr. 21, ap. 3, jud. Hunedoara, înscris în CF nr. 550/A/1/1, nr. top. (355,356)A/I/I. Obligă pe pârâţi la plata către reclamanţi a sumei de 2260,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.06.2009.
Apreciind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei administrarea probei testimoniale solicitată de reclamanţi, pentru dovedirea capătului de cerere privind daunele interese, respectiv prejudiciul suferit de reclamanţi ca urmare a faptului că imobilul nu a putut fi vândut sau închiriat în condiţiile pieţii, Văzând prevederile art. 167 al. 1 C.p.c.,
Pentru a se acorda posibilitate reclamanţilor, prin reprezentant, să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, comunicată la acest termen de judecată, în sală,
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâţilor - av. Kutaş Iuliu, la care reprezentantul reclamanţilor nu s-a opus
Pentru a se acorda posibilitate pârâţilor M***** Ş*****, M***** G*** D***** şi M***** I**** A****** să îşi angajeze un avocat, în conformitate cu prevederile art. 156 C.p.c.,