A******** D* P********** N** 3* S******
ReclamantG********** D****
PârâtAdmite excepţia de perimare. Constată perimată, la data de 10.12.2010, acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta A******** D* P********** N** 3* S****** în contradictoriu cu pârâtul G********** D****. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.03.2011.
În baza art.155 ind.1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. pronunţată în şedinţă publică, azi 10.12.2009.
Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună precizări la acţiune, respectiv să precizeze pentru ce perioadă solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor comune şi a penalităţilor de întârziere, hotărârile Adunării Generale prin care s-a stabilit cuantumul penalităţilor, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art.1551 Cod procedură civilă.