P******** D* P* L**** J********** T** L****
ApelantR******* D* P***
Intimat InculpatR******* D*****
Intimat Parte responsabilă civilmenteR******* G******
Intimat Parte responsabilă civilmenteP** B**** G*******
Intimat Parte vătămatăPrin D.P.170/A/22.10.2009 Decide: Admite apelul declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Târgu Lăpuş împotriva sentinţei penale nr.65 din 1 aprilie 2009 a Judecătoriei Târgu Lăpuş pe care în temeiul art.379 pct.2 lit.a C.pr.penală o desfiinţează în parte, împreună cu încheierea dată în şedinţa camerei de consiliu din 29 aprilie 2009 şi judecînd cauza: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului Rezmiveş Paul în pedepsele componente. Aplică inculpatului Rezmiveş Paul pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.1 C.penal cu aplic. art.99 şi urm. C.penal, art.74 lit.b şi c, art.76 lit.e C.penal, pedeapsa de 2 luni închisoare. Menţine pedepsele aplicate inculpatului pentru comiterea celorlalte infracţiuni şi în baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.penal contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa aplicată prin prezenta aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. In baza art.110 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 1 an. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. In temeiul art.192 al.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului. Dispune plata onorariului avocatului desemnat din oficiu Bordei Raluca în sumă de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea soluţiei pentru data de 22.10.2009.
În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea soluţiei pentru data de 15.10.2009.
Cauza s-a amânat având în vedere hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş din data de 01 septembrie 2009, prin care s-a hotărât că în materie penală se soluţionează numai cauzele privind măsurile preventive, reţinând şi faptul că deşi s-a solicitat cu adresă desemnarea unui apărător din oficiu pentru intimatul-inculpat, la acest termen nu s-a prezentat vreun apărător care să asigure asistenţa juridică a intimatului-inculpat.
Cauza s-a amânat având în vedere lipsa de apărare pentru intimatul-inculpat, nefiind desemnat un apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică, reţinând şi lipsa intimatului-inculpat minor.